Doru Covrig într-o tentație a haosului

Expoziția artistului român stabilit la Paris, Doru Covrig, a populat cu sculpturile și desenele sale spațiul expozițional de la galeriile Jecza-Triade, în luna octombrie.

În prima galerie, Triade, cea mai redusă ca dimensiuni, primează desene ale artistului reprezentând palme implicate în serii de multiplicări și contorsionări din ce în ce mai dinamice pe măsură ce forma primară îşi pierde din importanța inițială în acest joc. Prototipul acestor palme se regăsea la intrarea în galerie, într-o sculptură redusă ca dimensiuni față de cea care se află în curtea artistului din Franța.

Bronzurile artistului se compun printr-o aranjare aleatorie de forme suprapuse, aflându-se într-un loc intermediar între ordine și haos. Sculpturile refac tipologia corpului uman atât prin suprapuneri aleatorii pe verticală, cât și prin alăturări pe plan vertical-orizontal. Repetițiile, în ambele planuri, refac arhetipurile turnului și ale labirintului, astfel încât corpul uman devine simbol al spațiului. Alăturarea de 30 de miniaturi ale corpului uman, doar aparent simetrice, amintește de o armată sau de perioade de uniformizare a societății, care ar putea fi și cea actuală. Corpurile sau busturile suprapuse sau aliniate sunt fie turnate solid, fie lăsate doar simple contururi golite de conținut.

O parte din lucrări sunt purtătoare a unor litere, cuvinte fragmentate ale căror semnificații nu primează ca importanță. Fascinația cuvântului în sine, în orice limbă ar fi acesta, face ca importanța cărții să fie alăturată sculpturilor. Litere ca idei și arhetipuri ale culturii cărții se suprapun fie pe personaje, fie pe cuburi ale căror suprafețe sunt rearanjate pe verticală, astfel încât suprafețele pline și spațiile să coexiste.

Corpul uman, de asemenea, este redus la contururi sau la suprafețe obținute prin reducție geometrică, astfel încât nu fizionomia este cea care primează, ci gestul, mesajul și ideea.

Într-un interviu, Doru Covrig afirmă că la un vernisaj a vorbit despre sculpturile sale Guttenberg, „ca sistem de comunicare sau ca motiv; despre dominația literelor”. În același interviu sculptorul afirmă despre lucrările sale că „materialul nu are cea mai mare importanță. Eu sculptez idei”(Adriana Cârcu, Povestea zilelor noastre, ICR, 2009).

Expoziția trebuie privită ca întreg, conceptul impunându-se în fața singularității lucrărilor. Fiecare lucrare reprezintă un pion în realizarea conceptului.

Autor: Nicoleta Papp