A căuta în ceea ce (NU) vedem, dar trăim și simțim

Galeria Calpe
Timișoara
4 noiembrie 2014

Expoziția Victoriei și a lui Marian Zidaru, Plopi, vernisată în 4 noiembrie 2014 la galeria Calpe, pune accentul pe o ascensiune transcendentală, atât din punct de vedere ideologic, cât și religios.

Lucrările expuse la Timișoara reprezintă un fragment din expoziția ÎNGERI, TRONURI, VOIEVOZI, prezentată la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, prin intermediul cărora putem urmări un demers artistic bine închegat, dar care devine contradictoriu în raport cu biografia comună a celor doi artiști. Soții Zidaru au un discurs clar, construit prin utilizarea unor tehnici variate, folosind deopotrivă grafică, sculptură, instalație, fotografie. Victoria și Marian Zidaru construiesc împreună și vin cu aceste lucrări care trimit spre accesul la memorie și tradiție în măsura în care cei doi nu pun accentul pe individualitate, ci pe comunitate.

Din cele observate în timpul vernisajului, lucrarea cu cel mai mare impact asupra publicului din expoziție este cea intitulată sugestiv Regele plângător. Sculptura în lemn era realizată astfel încât dintr-un orificiu picurau într-o găleată lacrimile ultimului rege al României în momentul în care casa regală a fost expatriată.

O altă latură a expoziției, în afara celei ideologie, este cea care face apel la metafizică, la existența îngerilor și a călugărilor misionari. O anume activitate de misionariat asumat poate fi dedusă din seria de lucrări Orizont, care se constituie ca fotografii ale unei borne (kilometrice), ca marcaj al multiplelor orizonturi pe care le-au văzut cei doi artiști ca simbol al unor peregrinări (meta)fizice.     

  

Fascinația devenirii unui obiect util e un traseu care poate fi urmărit la fel ca și cel bazat pe verticalitate sub forma unui parcurs ascensional, care include transcendentalul prin Plopi, dar și prin repetarea, asemeni unei mantre sau a unei rugăciuni, a cuvintelor cu trimitere clară, cum e de exemplu „– pământ – pământ – pământ –”. Căutarea perpetuă e prezentă sub forma clar prezentată în scurt-metrajul de pe simeză, în care orbul aude, da’ nu vede, știind însă că „nu tot ce cade din cer este Înger” (prezenți în casete-martor printr-un serafim și un heruvim), dar și metaforic prin utilizarea unor tuburi care transportă aer în instalațiile Lupa Capitolină sau Pompa de clorofilă. Instalațiile surprind existența prin ceea ce nu putem percepe cu ochiul liber, dar care neîndoielnic se întâmplă întocmai. O altă dimensiune a căutărilor se bazează pe acces la memorie prin instalația Mormântul cavalerului care ne reamintește că România – reprezentată ca loc în intenția de imortalizare în spiritual ready-made-ului – are o istorie și implicit, eroi.

Ziua următoare am asistat la vernisajul unui iconostas, a unui pantocrator și pandantiv. Întregul scenariu al bisericii din Dumbrăvița este unul ingenios, dar și îndrăzneț, totodată. Părintele Vasile, preotul parohiei în discuție, a colaborat cu cei doi artiști pentru a realiza aceste componente în spiritul bisericii primare în care ceea ce conta era doar conexiunea care se înfăptuiește între credincios și divinitate. Este surprinzător faptul că în ciuda controversei iscate în urma hiper-ortodoxismului – de natură sectară sub forma a ceea ce însemna flower power-ul adevărat – practicat de cei doi artiști sub forma Noului Ierusalim, poate fi văzut acest proiect. Rezultatele finale ale acestuia pot fi dezbătute doar ținând cont de natura subiectivă a religiozității fiecăruia. Modul în care cei doi artiști abordează ortodoxia,  necanonic, dar estetic corect, vine în conflict prin atitudinea exprimată, prin ceea ce am numit anterior hiper-ortodoxism de natură sectară, care devine riscant să fie asociată cu o biserică ortodoxă.    

  

Expoziția de la Calpe Gallery și ceea ce am putut vedea la Dumbravița mi-a reamintit faptul că simplitatea autentică exprimată prin artă cu acest tip de atitudine, deci mesajul a fost, este și va fi întotdeauna de natură să miște ceva în privitor dacă acesta are capacitatea de a deduce și simți latura spirituală a unui neam și a unui om ca individ subiectiv în același timp.

Autor: Nicoleta Papp

O desfăşurare magică a picturii româneşti interbelice…

Expoziția Muzeului de Artă "Gheorghe Anghel"

Drobeta Turnu Severin

Clădirea care adăposteşte Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin este un veritabil monument de arhitectură. Stilistic se înscrie în unitatea arhitecturală a oraşului, dominată de eclectismul barocizant, occidental. Ceea ce o impune în faţa altor construcţii este impozanţa volumetrică bine pusă în evidenţă de peisagistica parcului său, iar rafinamentul şi somptuozitatea interioarelor sunt valenţele ce îi oferă alura unui palat.

Este aici minunat reprezentat fenomenul plastic al sec. XX. Simezele muzeului etalează numeroase  capodopere semnate de mari nume precum Petraşcu, Pallady, Tonitza, Iser, Ressu. Pentru ca paleta să fie nu numai diversificată, ci şi întregită, li se alătură, într-o polemică cromatică, portrete, compoziţii, naturi moarte sau peisaje din creaţia altor personalităţi ale artei româneşti - Băeşu, Steriadi, Mutzner. Nu lipsesc exponenţi ai artei postbelice cum ar fi Corneliu Baba. Patru lucrări semnate de pictorul mehedinţean Dumitru Ghiaţă sporesc forţa expoziţiei actuale. Prin prezenţa volumetrică a sculpturilor în marmură, piatră, lemn sau bronz, semnate Alexandru Severin, se desăvârşeşte colecţia expusă a muzeului severinean.

Camil Ressu, Două țărănci

De fapt, expoziţia se sprijină pe un schelet alcătuit din mai multe lucrări aparţinând lui Camil Ressu, Iosif Iser şi Dumitru Ghiaţă. Tablourile sunt expuse în ceea ce a fost pe vremuri sala Pallady de la etaj şi în sala geamănă de la parter. Sus, chiar sub luminator, se află sculptura lui Severin denumită «Profil de fată», care dă viaţă ca o inimă întregii expoziţii, având grupate ca un şirag de petale în jurul său, tablourile.

Prima decadă a secolului 20 este reprezentată de Camil Ressu, cu spiritul său realist anti-sămănătorist. «Două ţărănci» demonstrează atât capacităţile sale portretistice, cât şi pe cele compoziţionale. Deşi mediul este rural, atmosfera nu e idilică. Ţăranul apare în relaţie cu câmpul, într-un spirit vesel, iar reprezentarea nu este dramatică.

Iosif Iser, Arlechin

În continuarea prezentării apar picturile lui Iosif Iser, cel care a adus în plastica românească plusul de lumină aparţinând pleiadei marilor colorişti. «Familia de tătari» descoperă lumea Dobrogei, colorată de etniile ei orientale. Tabloul, segment al vieţii tătărăşti din regiune, are personaje privite ca singulare, fără trăiri comune. Nimic nu le leagă, nici spaţiul, nici timpul. Ele par îngheţate într-o secundă suspendată în tăcere. Sentimentele nu unesc nici ele. Dacă nu lipsesc cu desăvârşire, ele sunt uitarea şi visul. «Arlechinul», la rândul său, abordează teme majore ale plasticii universale, subliniind, compoziţional şi cromatic, întreaga dramă umană, dusă până la extrem – înţelepciunea de a spune lucruri grave cu o mină de comic.

Din cele 82 de lucrări ale lui Dumitru Ghiaţă aflate în posesia muzeului au fost alese pentru această expoziţie doar câteva, dintre care florile, o pădure de fagi, o compoziţie figurativă şi «La capăt de ogor». Peisajele au o remarcabilă forţă a evocării locurilor pe care artistul le-a iubit şi pictat – lumea gorjeană sau  mehedinţeană. Echilibrat şi sobru, el nu se lasă sedus de pitorescul uşor sau decorativismul de convenienţă. În peisajele rurale, pictorul sondează stări de spirit colective, ce definesc locul în care îşi plasează imaginea. Crăiţele şi florile sale violet sunt şi ele pictate cu o emoţie reţinută, ce le păstrează prospeţimea. Ele nu sunt exuberante, melancolice sau telurice. Nu au parfum îmbătător, dar sunt suave şi încărcate de poezie. În buchete simple, florile lui Ghiaţă surprind prin irizări de culoare, date de limpezimea luminii care cade asupra lor. Verdele său este de smarald, iar violetul puternic – armonizat îndrăzneţ cu roşul de rubin. Toamnele sunt şi ele invadate de brunuri coapte, ca smalţul ceramicii româneşti. Cu o astfel de putere de seducţie a culorii, Dumitru Ghiaţă a realizat miracolul artei sale, statornicindu-i un loc important în plastica românească.

Samuel Mutzner, Portret

Această serie centrală, aşezată ca un nucleu în jurul sculpturii lui Alexandru Severin, este înconjurată la rândul său de picturi cum ar fi «Les arts», a lui Theodor Pallady sau «Femeia în parc», de Jean Al. Steriadi. Prima lucrare constituie o imagine specifică a traiului bucureştean interbelic, ce surprinde femeia în atitudini şi preocupări cotidiene, înconjurată de ambianţa intimă a casei, cu cărţi şi reviste. Tabloul lui Steriadi este desprins din orientările realiste, şi foloseşte culoarea în contururi ferme, cu volume sculpturale. Picturalitatea sa este realizată aici doar prin câteva efecte solare, obţinute prin tuşe spontane, ce surprind parcă o adiere.

S-ar putea vorbi apoi despre «Portretul de femeie» cu evantai al lui Samuel Mutzner, care pune în lumină o atitudine atentă şi generoasă în faţa cercetării expresiei, capabile să reliefeze esenţa caracteristică a unui aspect intim, sentimentul; fără a-l transforma în euforii, fără a pierde esenţa prin exagerare, prin exuberanţă. Deşi senzuală, această artă surprinde ceea ce de regulă nu s-a reuşit până la impresionişti: impalpabilul, emoţia, trăirea clipei. Fastuos prin ţinută şi accesorii, personajul este totuşi o singură emoţie, aceea a aşteptării trăite de oricare femeie. Lumea interioară, radiantă şi în preajmă, dă sentimentul că ea speră în împlinirea aşteptării. De aceea, frumuseţea este sporită. În ceea ce priveşte «Orientala» lui Nicolae Tonitza, ea redă, în culori surdinizate, o atmosferă lirică, dar imobilă, specifică lumii Orientului, tânăra părând copleşită, chiar topită în toată căldura acelui ţinut exotic. Lumina, rafinat reflectată, redată cu ajutorul acestor culori, creează un ecleraj aparte, ce pune în evidenţă trăsăturile particulare ale personajului, dar şi limbajul plastic folosit de pictor. Forţa sa stă în acel element care ritmează acţiunea, artistul stăpânind, ca nimeni altul, puterea de a domina în acest fel spaţiul.

Nicolae Tonitza, Orientală

Corneliu Baba închide cronologic şiragul de nestemate picturale printr-un “Portret de tânăr”, unde sunt puse în evidenţă, ca în toate lucrările sale, incredibilele lui resurse de portretist, capabil să exprime cu adâncime psihologică fizionomia morală a personajelor. Tehnica vădeşte efecte de clarobscur şi contraste dramatice. Formele sale sunt şi aici ferm definite, aproape sculptural, printr-un desen concis şi o cromatică robustă.

Corneliu Baba, Portret

Luminatoarele cu vitralii de la etajul superior al clădirii, unde se află a doua sală de expunere a micii dar bogatei colecţii, îi aduc un plus de poezie şi mister, astfel încât nimic să nu lipsească acestui spaţiu vrăjit, pentru întâlnirea spiritelor înalte ale marilor plasticienii români, prezenţi în expoziţia din această perioadă a Muzeului de artă din Drobeta Turnu Severin.

Autor: Ioana Tătaru

Andreas Sagmeister-"Lucruri care pot fi spuse în metal”

Lofer, Austria
iunie 2014-octombrie 2014

Expoziţia “Lucruri care pot fi spuse în metal”, a artistului plastic Andreas Sagmeister, s-a desfăşurat în perioada Iunie- Octombrie 2014, în parcul de sculptură, situat în faţa Teatrului din Lofer, Austria. Andreas Sagmeister, artist independent în sculptură, design de bijuterie şi design, s-a născut în anul 1966 la Ried-Innkreis, Austria. În intervalul 1981-1985 urmează cursurile Şcolii de Aur şi Argint din Steyer-Oberösterreich. Între 1985-1991 a studiat la Universitatea de Arte şi Design Industrial din Linz, cu Prof. Helmut Gsöllpointner. Iar în anul 1991 primeşte Diploma de Masterat-clasa metal. Membru al  “Institut Innvierltler Guild Kunst Österreich” şi al ”Asociaţiei profesionale a Artiştilor Vizuali din Austria”. Din 1988 a condus Feat Atelier-Galerie Reichesberg.

Artistul ne dezvăluie o parte din viziunile lui despre lume şi viaţă, redate printr-un stil abstract şi minimalist, în metal, asemănător cu Tony Smith (Anthony Peter Smith)-sculptor născut în New Jersey (1912-1980), pe alocuri atingând filonul constructivist. Dacă din punct de vedere hermeneutic, orice operă de artă este alcătuită dintr-un corp material şi unul spiritual, datorită încadrării lucrărilor într-un spaţiu natural - parcul- şi datorită faptului că ele nu sunt expuse pe socluri, face ca lumea materială să se unească cu cea spirituală, printr-un dans al formelor, atât de liniştit, aproape imperceptibil. Lucrările par astfel nişte elemente indispensabile locului respectiv. Materialul din care sunt realizate sculpturile, contrastează inteligent cu natura, prin culoarea lor ruginie şi care nu permite o trecere indiferentă pe lângă lucrări. Iar formele, abstractizate până la geometrie, datorită relaţiilor ce se nasc între spaţiile pline şi spaţiile goale, creează volume sculpturale cu atmosferă arhitectonică.

Ying-Yang

În lucrarea Ying-Yang, spre deosebire de clasicul simbol chinezesc, artistul foloseşte două elemente egale ca mărime şi formă, opuse prin direcţie (unul spre sus şi altul spre jos) şi nu prin culoare. De asemenea, la chinezi, ideea de Ying-Yang, este redată printr-o reprezentare închisă, în timp ce Andreas Sagmeister , ne prezintă conceptul, printr-o lucrare deschisă, care s-ar putea prelungi la infinit.Dar esenţa simbolului rămâne aceeaşi, în ambele cazuri: şi anume că cele două elemente acţionează în mod egal, unul asupra celuilalt, prin complementaritate, rezultând echilibrul.

Wende

Lucrarea Wende, care s-ar putea traduce prin Solstiţiu sau Întorsătură, ar putea fi citită o dată de la stânga la dreapta, când descoperim un cub deschis, alungit, ca fiind cea mai luminoasă zi din an, după care urmează un cub străbătut de o fantă, vrând parcă să sugereze scurtarea zilelor, până la solstiţiul de iarnă, când are loc o nouă întorsătură a lucrurilor şi ziua începe din nou să crească. Liniile lucrării, inspirate parcă din Meandrul grecesc, nu se opresc aici, continâundu-se de la dreapta la stânga, adică de la solstiţiul de iarnă spre cel de vară, într-un ciclu natural, firesc şi nesfârşit.

Ca o concluzie: sculptorul Andreas Sagmeister, spune că ” munca lui poate fi văzută ca un proces de eliberare, vis a vis de marile concepte ale lumii”. Lucrările sale sunt caracterizate de o pace constructivă şi de o geometrie pură, spaţial bine definite prin linii, fiind percepute de privitor ca un posibil spaţiu de experienţă, arătând ca un mare joc al perspectivelor interioare şi exterioare.Cu sculpturile sale, artistul creează noi tipuri de referinţe spaţiale, descoperind forme proaspete, creează noi  concepte vizuale, ca un adaus la natură şi la societatea umană.

Autor: Andrea Ioana Kelemen

Figur

Wendung (|Întorsatură)

Spieltisch (Masă de joc)

Torso

Sorin Nicodim. Pictură

Galeria Calpe
Timișoara
27 mai 2014 – 14 iunie 2014

Calpe Gallery din Timişoara, Bastion Theresia- Corp D, de pe strada Hector nr.1, găzduieşte în perioada 27 Mai- 14 Iunie 2014, expoziţia “Sorin Nicodim”. Cele treizeci de creaţii artistice, vorbesc într-un limbaj original, prin intermediul culorilor, ce prind formă şi semnificaţie, pe pânzele mai mari sau mai mici, tuturor celor ce vor să audă.

Născut la 28 Noiembrie 1951 la Târgu Ocna, judeţul Bacău, România. A absolvit Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti, promoţia 1977.  Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Timişoara, secţia Pictură, din anul 1980. Este un artist în deplină maturitate, recunoscut, premiat, atât în ţară cât şi în străinătate.

“Eu spun că sunt artist vizual. E o chestiune de concept. Artistul include mult mai mult decât un om care face pictură. Eu nu fac pictură, ci fac compoziţii cu implicaţii filosofice, ideatice. E dincolo de a face pictură. În spatele fiecărei lucrări stă o anumită gândire, o anumită stare. Un act de cultură care înseamnă să asculţi multă muzică, să vezi ceea ce fac prietenii şi colegii tăi artişti. E foarte multă primenire a ochiului. Toată osmoza asta-muzică, teatru, literatură, reuseşti să o sintetizezi în lucrările tale”, mărturiseşte artistul.[1]

Coleg de generaţie cu Ciprian Radovan, Pavel Torony, Pavel Vereş, aparţine curentului Post-modernist cu note de  abstracţionalism liric. Ca tehnici, predomină  pastelul, dar mai nou, aplică pe pânză , porţiuni de nisip, piatră sau metal, ca într-un fel de joc al căutărilor, în încercarea de a reda aceea stare de emoţie, de sensibilitate, care să rezulte din blândele şi armonioasele sale compoziţii.

Expoziţia “Sorin  Nicodim”, ne prezintă un fragment din întrebările şi răspunsurile pe care şi le pune artistul în legătură cu existenţa, cu viaţa în general, cu evenimentele contemporane, prin lucrări intitulate sugestiv: “Adam şi Eva”, “ Jocul primăverii”,  “Fluture îndrăgostit”,  “Dans”,  “Şoaptă”, “ Femeie”,  “Nuntă”, “Sacru”, “ Taină”,  “Comuniune”,  dar şi “ Jilţ”,  “Zidul spre albastru”,  “Coloana”,  “Concert Mira Solemnis”,  “ Zi şi Noapte”, “ Noapte şi Zi”,  “Androgin”, “ În coadă de peşte”, “ Pastel figurativ”, “Insula”,  “Măslin în noapte”,  sau “ Roşia Montana”.

 În “ Jocul primăverii”, predominant este “cercul”, simbol al universului şi al ciclicităţii care se regăseşte în natură sub forma anotimpurilor, zilelor, fazelor lunii, şi aşa mai departe, şi punctul, care este o expansiune, ce dă naştere cercului, adică manifestării. Iar un cerc cu un punct interior, simbolizează soarele, spiritul care hrăneşte materia. Avem de-a face cu o compoziţie deschisă, picturală şi destul de simetrică, într-o cromatică de griuri colorate, calde şi cu o oarecare profunzime a planurilor. Planul profund, mai închis la culoare, ar putea să însemne iarna, care pleacă, sau zilele ploioase de primăvară. Planul următor, mai cald, ar putea sa însemne, zilele  frumoase, apoi, al treilea plan, spre exterior- explozia florală de peste tot, iar frontal, în centru, clocoteşte viaţa universală, care în ciuda tuturor,  continuă să meargă mai departe. Senzaţia este de triumf al vieţii

În “Fluture îndrăgostit”, culorile sunt calde şi vesele, cu umbre şi analogii de brunuri, dar şi de diferite combinaţii şi degradeuri ale roşului, cu galben şi cu brun. Apare un fel de roz, care transmite inocenţa, pofta de viaţă, prietenia, zâmbetul, bucuria şi pătratul, ca semn al pământului, ce dă naştere ritmului. Compoziţia este plană, sugerează zborul unei inimi, formată din două jumătăţi, ce se prelungeşte cu un soi de aripi, de la care se revarsă lumina bucuriei şi a înţelepciunii de a forma un cuplu. Acest lucru este sensibil şi delicat în zilele noastre, ameninţat din toate părţile, adică de petele închise la culoare din cele patru colţuri. Senzaţia este de bucurie, dar şi de fragilitate.

În ”Roşia Montană”, culorile sunt calde, parcă mocnesc. Predominant este brunul, cu umbre şi tonuri, puţin oranj pe laterale şi un fel de ocru-bej-auriu, pe ici, pe colo. Este o reprezentare plană, dar bogată în simbolistică. Apare simbolul crucii greceşti, cu cele patru laturi egale, care indică echilibrul universal, în două ipostaze: o dată în partea de jos, ca un echilibru îngropat în adâncuri sau ca un loc însemnat, preţios, dar care atrage suferinţa, reprezentând aurul pământului şi o cruce deasupra, simbolizând aurul extras, înconjurată de o lumină întunecată, datorită disputelor legate de această mină. În mijloc, ca un tezaur, se află un pătrat, ce simbolizează pământul, bogat în aur, dar mărginit de un oranj-roşcat, care ar putea simboliza lupta şi eforturile unor oameni de a păstra pentru România, această bogăţie.

“Pentru Sorin Nicodim, pictura este un exerciţiu constant de educare a simţirii şi de filtrare a impulsivităţii în vederea unei alianţe mult mai solide cu materia, care îl fascinează prin bogaţia nunţelor ei. Materia îi oferă o provocare necontenită, trebuie înţeleasă, dar si stăpânită prin apropiere; forţa ei nu trebuie eliminată din pictură, ci doar potenţată pentru a sugera, în mic, prin metonimie, ceea ce se întâmplă în univers. Astfel, pânza sau suprafaţa de pictat devine un câmp experimental asupra căruia se descarcă energii, se creează alianţe sau se confruntă forţele obscure ale teluricului cu forţele celestului.”[2]

Autor: Andrea Ioana Kelemen  
 

---

[1] http://www.pressalert.ro/2013/11/interviu-cu-un-artist-inimos-sorin-nicodim-sau-misterul-unei-cariere-domeniul -frumosului, accesat in data de : 12. 06. 2014, ora: 14.00

[2]  CITAT al Lector Dr. ILEANA PINTILIE, cu ocazia vernisajului, din data de 27 Mai 2014, ora 18.00

MASTER ISTORIA ARTEI, PATRIMONIU, CURATORIAT

ADMITERE

Perioada de  înscriere: 8-16 sept. 2014, între orele 8-15
Perioada susținerii probelor: 18-19 sept. 2014, începand cu ora 8

Procesul de admitere se desfăşoară conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi a Regulamentului de organizare si desfăşurare a admiterii la studiile universitare de masterat al Universităţii de Vest din Timişoara.

Probele de concurs sunt următoarele :

1.      Interviu pe baza portofoliului

      (se notează cu admis sau respins)

      Portofoliul va conţine următoarele:

a. CV care să conţină informaţii personale, activităţi sau preocupări care să dovedească interesul pentru domeniile istoria artei, curatoriat, patrimoniu, limbi străine cunoscute

b. Lucrarea de licenţă în copie

c. Listă de lucrări publicate (dacă este cazul)

d. Certificatul de competenţă lingvistică (în copie)

2.      Prezentarea proiectului personal de cercetare

 (se notează cu note de la 1 la 10)

Proiectul personal de cercetare, punct de pornire cercetarea proprie de licenţă (maximum 3 pagini, aproximativ 9000 de semne)

·         Înscrierea la concursul de admitere se face numai pe baza diplomei ce finalizează ciclul I de studii universitare, indiferent de domeniu.

·         Proiectul personal şi punctele a,b,d din portofoliu vor fi prezentate în format scris şi digital pe CD/DVD şi vor fi depuse la înscrierea candidatului, odată cu dosarul .

·         Lucrarea de licenţă (punctul c) va fi prezentată doar digital pe acelaşi suport CD/DVD.

·         Cele două probe se vor desfăşura în zile diferite la sediul Facultăţii de Arte şi Design. Data, ora şi sala vor fi anunţate în prealabil.

Bibliografie orientativă Master Istoria artei, patrimoniu, curatoriat

Archer Michael Art Since 1960, Thames and Hudson, London, 1997

Gombrich Ernst, Istoria artei, Pro Editura, 2007

Honnef Klaus Contemporary Art, Taschen Verlag, 1990

Cârneci, Magda Artele plastice în România, 1945-1989, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000

Pintilie, Ileana Actionism in Romania During the Communist Era, Ed. Idea Design & Print, Cluj, 2002

Prut, Constantin Dicţionar de artă modernă şi contemporană, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002

Titu, Alexandra Experimentul în arta românească după 1960, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2003

                                                                                                                                                      

PREZENTARE GENERALĂ:

Programul masteral Istoria artei, patrimoniu, curatoriat urmează să dezvolte anumite competenţe culturale specifice domeniului de studiu, edificate pe dezvoltarea culturală având la bază cunoaşterea sistematică şi inovarea. Iniţierea acestui program este urmarea firească a  solicitărilor studenţilor şi absolvenţilor de licenţă, dornici să aprofundeze şi să-şi dezvolte cunoştinţele de specialitate în acest domeniu pentru a putea face faţă cerinţelor  pieţei de muncă. Disciplinele propuse, prin conţinutul tematic, vin în întâmpinarea eforturilor studenţilor masteranzi de a dobândi un înalt şi competitiv nivel de pregătire profesională.

Conţinutul curriculei masterale şi a programelor analitice deschid o serie de oportunităţi cursanţilor în ceea ce priveşte intensificare formării prin utilizarea tehnicilor de cercetare, dobândirea metodelor de operare în câmpul artelor vizuale, al patrimoniului cultural, dar şi al instituţiilor de artă contemporană.

Sunt aprofundate, pe de-o parte, cunoştinţe de specialitate abordate pe parcursul ciclului I de studii universitare, pe de alta parte este introdusă o problematică nouă, relevantă pentru momentul actual. Relaţionarea planului teoretic cu proiectele şi aplicaţiile practice creează premisele formării unor metode constructive necesare educaţiei permanente.

Obiectivele urmărite cu acest masterat sunt:

- Dezvoltarea multiculturalismului, a dialogului intercultural şi interdisciplinar, a abilităţilor superioare de cercetare independentă, iniţierea şi participarea la derularea proiectelor interactive, organizate în cadrul programului de pregătire masterală, dar şi în cadrul Facultăţii sau de către organizaţii de profil.

- Deprinderea studentului masterand cu o atitudine proactivă şi participativă, care să întărească abilităţile de cercetare independentă.

-  Capacitatea de a aplica metode de cercetare avansată în câmpul artelor vizuale şi de a dezvolta munca în echipă în grupuri de cercetare organizate în funcţie de proiecte culturale şi artistice.

În urma studiilor masterale se pot obţine calificări şi competenţe în următoarele domenii: cercetare şi expertiză în artele vizuale, curatoriat, conservare  muzeală, management artistic şi cultural, impresariat artistic, consiliere culturală, jurnalism cultural (comentatori media în domeniul artelor vizuale), critică de artă, educaţie artistică, practică editorială.

Posibilele locuri de muncă sunt: muzee, institute de cercetare, galerii de artă, centre culturale, fundaţii şi ONG-uri culturale, radio, televiziune, presa scrisă culturală, învăţământ general şi de specialitate, edituri - carte de artă.

CADRE DIDACTICE:

Ileana Pintilie este profesor universitar doctor la Departamentul de Arte Vizuale al Facultăţii de Arte şi Design, unde susţine cursurile de Istoria artei moderne şi contemporane internaţionale şi româneşti, cursul de Teoria criticii de artă, precum şi cursul de Practici curatoriale. Este istoric şi critic de artă, vicepreşedintă a Asociaţiei internaţionale a criticilor de artă (AICA, filiala România), este curatoare independentă a mai multor proiecte, între care Festivalul internaţional de performance Zona Europa de Est (www.zonafestival.ro). A fost curatoare pentru România la expoziţiile internaţionale: Body and the East, (Ljubljana, 1998), Shaping the Great City, Viena şi Los Angeles (1999 –2001), Kontakt…Works from the Collection of Erste Bank Group, MUMOK, Viena (2006), Subversive Practices. Art under Conditions of political Repression: 60s-80s / Europe - South America, Würtembergische Kunstverein, Stuttgart (2009).

 Este autoarea a numeroase studii şi articole despre arta modernă şi contemporană românească, despre arta central-europeană, apărute în volume, cataloage şi reviste de specialitate în ţară şi în străinătate. A publicat volumul Acţionismul în România în timpul comunismului, Editura Idea, Cluj, în română şi engleză în 2002, iar împreună cu Roxana Nubert Mitteleuropäische Paradigmen in Südosteuropa. Ein Beitrag zur Kultur der Deutschen im Banat, Praesens Verlag, Vienna, 2006; a mai publicat, între altele, volumului Timişoara între tradiţie şi modernitate. Pedagogia artistică în secolul al XX-lea, Brumar, Timişoara, 2006,  Borderline. In Search of a New Model, Idea, Timişoara, 2009, Ştefan Bertalan. Drumuri la răscruce, Triade, Timişoara, 2010. 

Prezentarea cursurilor:

• Cursul Evoluţia criticii de artă urmăreşte să familiarizeze masteranzii cu problematica artei moderne, cu particularităţile limbajului artistic. De asemenea cursul oferă o structură teoretică, menită să asigure formarea judecăţii de valoare în domeniul artei, punând la dispoziţia masteranzilor un instrumentar ştiinţific şi o metodologie care  ţin de domeniul criticii de artă.
• Cursul Interferenţe culturale şi artistice în arta modernă şi contemporană îşi propune să dezvolte teme ale artei moderne (avangarda) în context cultural mai larg, în care artele vizuale au un rol important, alături de alte genuri artistice experimentale. Ulterior, idei ale avangardei secolului al XX-lea sunt reiterate de către neoavangarda anilor 1960-70. Vor fi prezentate conexiuni între diferite curente de idei şi arta contemporană (influenţa tehnologiei, a conceptelor filosofice, ale logicii matematice şi ale lingvisticii asupra artelor vizuale actuale).
• Cursul Instituţii de artă contemporană şi relaţia cu piaţa de artă oferă masteranzilor posibilitatea studierii mai multor tipuri de instituţii de artă contemporană (de la muzeul de artă contemporană, la institutul de artă contemporană şi la galerie), a politicilor culturale ale acestor instituţii şi piaţa de artă şi cotaţiile stabilite de aceasta. Se are în vedere dinamica instituţiilor amintite mai sus în stabilirea unor valori canonice şi raportarea acestora la valorile financiare.

Gabriel Kelemen este lector universitar doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte Plastice şi coordonatorul secţiei de Istoria şi Teoria Artei din 2011. Susţine cursuri teoretice în domeniul istoriei civilizaţiei şi culturii, culturii populare urbane, culturologie, documentaristică precum şi cursuri transversale în domeniul arheologiei şi patrimoniului.  În teza de doctorat cu titlul Universalitatea principiului sferă-spirală, susţinut sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Alexandra Titu, analizează probleme ale arhetipului, experimentului şi istoricităţii în contextul civilizaţiei umane. Participă la o serie largă de proiecte, conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale din domenii precum istoria artei, antropologie, antropozofie, arhitectură, reabilitarea patrimoniului etc. Organizează, promovează şi susţine proiecte culturale ale artiştilor pe plan local şi naţional. A publicat volumele Originea formei. The origin of form, Arhetipul sferă- vortex. Influenţe asupra culturilor umane, Vibraţie-formă-simbol, numeroase articole si recenzii. Membru ICOM (Consiliul Internaţional al Muzeelor), AICA (Centrul Internaţional pentru Artă Contemporană), UAP (Uniunea Artiștilor Plastici din România), AGIR (Asociaţia Generală a Inginerilor din România). Membru în asociaţii culturale locale precum Asociaţia Piaţa Unirii, Fundaţia Rubin, Ariergarda, Timişoara - Capitală Culturală Europeană şi altele.

Prezentare cursuri:

• Cursul Paradigme culturale în artele vizuale urmăreşte formarea deprinderii la viitorii operatori culturali (cercetători, muzeografi, manageri, galerişti, curatori, critici de artă, operatori media) de a contextualiza istoric fenomenul artistic în cadrul larg al culturii şi civilizaţiei, de a aplica criterii de valorizare pertinente.  Metodele didactice alternează prelegerea şi expunerea cu dezbaterea, proiecţiile şi dialogul în cadrul seminariilor.
• Prin cursul Hermeneutică şi creaţie se urmăreşte formarea capacităţii masteranzilor de a judeca, de a argumenta, de a se plasa pe o poziţie critică în raport cu fenomenul cultural-artistic în deplinătatea  desfăşurării lui. Utilizarea unui vast material ilustrativ are ca scop familiarizarea cursanţilor cu opera de artă creată într-un anume context social,  cultural şi religios, urmărind mutaţiile imagologice conexe specifice arealului cutumiar.
• În cadrul cursului Autenticitate şi original în artă se urmăreşte oferirea unei imagini de ansamblu asupra operei de artă în raport cu fenomenul cultural. Cursul oferă repere importante din istoria artefactului uman în relaţie cu obiectul utilitar, obiectul cultic şi graniţele fragile ale expertului în evaluarea autenticităţii operei de artă, privită în contextul istoric. Se vor efectua studii de caz cu exemplificări in situ.

Andreea Lazea este cercetător științific al Universității de Vest din Timișoara și cercetător asociat al Centrului Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale (CEREFREA). A obținut doctoratul în științe sociale la Universitatea Bordeaux și Școala Națională de Studii Politice și Administrative București, cu o teză despre patrimonializare. În perioada 2005 – 2009 a fost bursieră a Agenției Naționale a Francofoniei, iar din 2011 predă cursuri în domeniul antropologiei și patrimoniului cultural. A publicat lucrarea Pentru o antropologie a patrimoniului și patrimonializării. Perspective asupra monumentelor istorice în România la Editura Lumen în 2012, precum și studii în reviste științifice internaționale și în volume colective. Cercetările sale includ teme precum patrimoniul și patrimonializarea, arta publică în România, memoria socialismului în societățile contemporane.

Prezentare cursuri:

• Cursul Patrimoniu cultural – perspective românești și europene îi familiarizează pe masteranzi cu ceea ce se întâmplă în plan național și internațional în domeniul protejării și promovării patrimoniului cultural. Pornind de la texte teoretice de primă importanță, parcurgând recomandările actuale în domeniu și aprofundând studii de caz românești și europene, masteranzii vor dobândi o cunoaștere completă a valențelor multiple ale patrimoniului și vor fi pregătiți să inițieze și să dezvolte ei înșiși programe culturale în această sferă. În plus, vizitele de studiu la instituții culturale importante vor pune în lumină diverse modalități complementare de protejare și punere în valoare a moștenirii culturale materiale.
• Urmând cursul Managementul proiectului cultural, masteranzii noștri vor dezvolta competențe diverse, necesare elaborării, implementării și evaluării proiectului cultural. Nu vor lipsi orele de învățare interactivă și dezbatere, precum și aplicarea cunoștințelor teoretice la diferite cazuri care prezintă interes pentru masteranzi. Dezvoltarea creativității și găsirea de soluții neconvenționale pentru rezolvarea problemelor sunt alte avantaje pe care le oferă acest curs, creat pentru a răspunde nevoii tinerilor de a-și construi cariere de succes într-o societate competitivă și dinamică.

SUZANA FÂNTÂNARIU. `89 DIN UȘĂ, UN PROIECT DE ARTĂ ȘI MEMORIE

Memorialul Revoluției

Timișoara

6 iunie 2014-25 iunie 2014

Conceptul artistei vizuale D-na prof. dr. Suzana Fântânariu - Baia s-a desfășurat în cadrul expozițional de la etajul I al Asociației ”Memorialul Revoluției” din Timișoara, strada Oituz, numărul 2B. Vernisajul expoziției a avut loc în data de 6 iunie 2014, ora 18.00. Acest proiect a fost gândit împreună cu dl. Traian Orban, președintele acestei asociații și cu dl. Pavel Vereș.

Din prezentarea dl-ui Traian Orban reiese că s-a dorit un proiect care să ”spargă bariera” unui spațiu denumit galerie de artă și care să aducă în atenția noastră un spațiu în care memoria noastră colectivă să-și împărtășească memoriile legate de acele timpuri în care noi eram obligați să uităm cine suntem, de unde venim, ce dorim, ce vise avem, într-un cuvânt memoria noastră era supusă cenzurii.  Artista Suzana Fântânariu - Baia a folosit ca suport pentru lucrări chiar ușile din această clădire, care a servit pe vremuri ca spațiu destinat armatei, fiind totodată imprimate în natura lor subtilă, cu amprenta acelor vremuri.

Ușa, după cum știm, ca simbol are semnificații escatologice, ca loc de trecere, de ”inițiere” într-un spațiu unde memoria este extinsă prin evocarea oamenilor deveniți eroi care nu mai sunt printre noi fizic, deoarece ei au trecut prin ”porțile morții” (Isaia 38,10) în zilele revoluției din 1989, spărgând acele uși care au ținut închiși oamenii care doreau libertatea și dreptul la o viață liberă și la decență. Acest proiect s-a dorit a fi  spațiul ” unei Memorii încă nevindecate, ci singură” (citat Marcel Tolcea). Pentru a aduce în actualitate memoria acelor zile, în care timișorenii au trecut prin ușa dintre viață și moarte pentru libertatea spiritului, care se dezlănțuise în atunci și care s-a obținut cu prețul multor vieți retezate, mutilate. În decursul celor 60 de ani de opresiune comunistă, au fost luate o multitudine de vieți și multe destine sfărâmate, iar Ușile d-nei Suzana Fântânariu - Baia descriu acele momente de suferință, de încrâncenare, prin demersul său artistic și conținutul lor plin de simboluri care ne transmit emoții vii, încă în noi, cei care am trăit acele timpuri, pe care nu le mai dorim a se reîntoarce vreodată, dar care se cer reîmprospătate în memoria noastră și cea colectivă.Vernisajul expoziției a coincis și cu ”Ziua Eroilor”, iar dl. Traian Orban a onorat demersul artistic al d-nei Suzana Fântânariu - Baia cu Medalia eroilor din Revoluția `89 înmânată după vizionarea filmului de scurt metraj care s-a desfășurat in susținerea lucrărilor Uși `89. Muzica din film a creat o și mai mare emoție și tensiune a evocării, prin dubla exprimare: imagine, sunet.

Printre lucrările d-nei Suzana Fântânariu - Bai, există și o Ușă având cioburi de oglindă, în care imaginea se multiplică proiectată holografic și oarecum punând pe cel care o privește în spatele acelor uși care țineau oamenii închiși. O altă ușă, ”Omul țintă umană”, fură privirea de cum pătrunzi în spațiul expozițional. Sunt regăsite în lucrări simboluri materiale precum o țeavă de gaz ce evocă gazul cu care erau omorâți oamenii care se opuneau regimului comunist, un capăt de stropitoare ce evocă spălarea sângelui vărsat sau a canalului de apă unde a fost aruncată cenușa eroilor dispăruți, părți din telefonul cu galenă acelor timpuri de unde erau ascultați. Acest proiect este doar la început și se vrea mai mult decât un spațiu de expunere, făcând un apel la memoria colectivă și la alte referințe de acest gen.

Autor:Valerica Manuela Păsat

Sursa foto: http://ciprianchirileanu.blogspot.ro/

Întrupări. Adriana Lucaciu

Galeria Helios

Timișoara

12 iunie 2014-25 iunie 2014

În contextul perpetuei exploatări a trupului uman din cadrul societății contemporane, fragmentarea și defragmentarea, neîncetatul ciclu al compunerii, descompunerii și recompunerii fizicului este cât se poate de invaziv. Acest fapt atrage după sine, inevitabil, și probleme de natură religioasă. Traiectul conceptual al lucrărilor Adrianei Lucaciu este unul care trece, în mod evident, și prin această sferă a spiritualității creștine.

Repertoriul morfologic utilizat în cadrul lucrărilor vine să sublinieze întocmai caracteristici deconstructive. Fie că vorbim de pete de culoare ori linii, ele nu formează un cadru figurativ. Corpul uman, vag sugerat cu ajutorul unui contur, nu este reprezentat în totalitate. Lui îi sunt sugerate doar particularitățile cele mai pregnante, cele generale.

Tocmai sugestia corpului uman trimite spre ambiguitatea condiției trupului uman. El devine suportul unor numeroase transformări, el devine volatil. El este învăluit într-o substanță lăptoasă ce semnifică tocmai volatilitatea despre care vorbeam. Trupul uman se rupe în bucăți, se perforează, dezgolindu-se pentru a ne dezvălui structura internă.

Trupul uman, subiectul numeroaselor modificări corporale, a ajuns să fie atât de folosit încât și-a pierdut profunzimea. Noțiunea de spațiu privat, mereu violat, mereu abuzat, încetează să mai existe. Omul este redus până în punctul de a fi confundat cu un obiect organic.

Simbolistica creștină din cadrul lucrărilor este prezentă prin sugerarea cadrului divin prin introducerea triunghiului în planul compoziției. El reprezintă siguranța și speranța oferită de credință. Acea speranță că lumea va deveni mai profundă și mai spirituală.

Autor: Bogdan Pomorişaţ

Efemeritatea materiei

Galeria Calina

Timișoara

5 mai 2014 – 10 iunie 2014

Expoziția artistei Simona Nuțiu Gradoux – Topographies secrétes –, a putut fi văzută în  perioada 5 mai – 10 iunie 2014 la galeria Calina din Timișoara. Simona Nuțiu continuă pe linia experimentelor, utilizând pictura de șevalet, tehnica colajului și arta obiectuală ca tehnici care conlucrează în direcția aceluiași demers artistic.

Tema corpului și a condiției umane este una care obsedează numeroși artiști, dar cu toate acestea, fiind o temă întotdeauna de actualitate, nu ajunge să pară uzitată sau să fie privită cu lipsă de interes. Această problematică se regăsește în preocupările artistei de mulți ani dacă privim retrospectiv, dar de fiecare dată abordarea este diferită. După cum ne putem aminti, condiția umană reprezintă o temă predilectă în creația Simonei Nuțiu, însă în această expoziție vedem, totodată, o întoarcere a sa către pictură, către o artă bidimensională care să exprime împreună cu obiectele instalație precaritatea omului în totalitatea sa. Nu doar lucrarea de ansamblu formată din „schelete” colorate suspendate de tavan poate fi considerată o instalație, ci expoziția în ansamblul său.

Inițial, intrând în galerie, expoziția în sine mi-a displăcut, iar sentimentul a rămas chiar și după observarea lucrărilor de pe prima simeză. Modul în care lumina era pusă să evidențieze doar anumite părți ale lucrărilor pe pânză îmi părea nepotrivit. Ulterior, după privirea fiecărei lucrări și organizarea lor mentală sub forma unui concept unitar mi-am dat seama că particip ca privitor la o expoziție surprinzătoare, cu o tematică gravă în ciuda culorilor stridente utilizate. Suntem în această expoziție, ca privitori, cu toții martori la un proces în care suntem implicați fără să vrem. Fiecare lucrare reprezintă o topografie, adică un topos identificabil în corp, ca metaforă a sinelui, ceea ce face ca acestea să fie Topographies secrétes.  

Mesajul transmis este unul puternic, deoarece artista ne trimite spre imuabilitatea omului în totalitatea sa. Vedem pe de o parte efemeritatea și precaritatea trupului uman, dar și eroziunea interiorului, prin urmare a organelor și a sufletului în contemporaneitate prin prezentarea omului ca mecanism în care fiecare piesă suferă de eroziune și degradare prin uzare și îmbătrânire. Fragmente ale scheletului uman sunt ceea ce rămâne suspendat de tavan împreună cu umbrele aferente fiecăruia, iar alături fragmente de dantură degradată, după ce venele și arterele încetează să funcționeze. Vedem cum fiecare corp, organ sau schelet se află într-o stare diferită de degradare, la final rămânând doar fragmente de dantură sau proteză prinse pe un perete ca un fragment-martor al corpului pierdut, ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că, de fapt, după moarte nu mai rămâne nimic.

Acest dialog între corp și umbra sa este bazat pe dezvăluirea unor toposuri ascunse privirii, astfel încât artistul și privitorii să participe la un proces de purificare prin conștientizarea faptului că putem auzi „strigătul materiei”. 

Autor: Nicoleta Papp