duminică, 13 aprilie 2014

De la sculptural la decorativ

Spațiul expozițional al Primăriei 
Timișoara
1 aprilie 2014- 15 aprilie 2014

Expoziţia  tinerilor studenți de la ceramică, din anul III, din cadrul Facultății de Arte şi Design Timişoara, rămâne deschisă vizitatorilor până în data de 15 aprilie 2014. Puteţi admira lucrările viitorilor absolvenţi în spaţiul expoziţional al Primăriei din strada Victoriei numărul 5, zilnic între orele 8-16, iar vineri între orele 8-14.

Lucrările tematice din ciclul celor trei ani de licenţă aparțin studenţilor: Corina Calen, Bogdan Dobrescu, Marian Ciuma, Ciprian Lupşa, Richard Grenchner, Florin Moişanu şi au ca scop sintetizarea  direcţiei artistice ca rezultat al activităţii de creaţie. Viitorii artişti ajung la un echilibru plastic prin expresia formelor cu funcţii decorativ-utilitare, prin libertatea formală a structurilor  care, dincolo de meşteşug, capătă valenţe estetice. Dincolo de diversitatea tematicilor abordate, fie că ne oprim atenția asupra formelor organice sau monumentale, regăsim confirmarea evoluției celor șase studenți, care au ales să-și însușească arta ceramicii.



Expoziţia este compusă din structuri ambientale, compoziţii modulare, obiecte decorativ-sculpturale cu teme variate, de la reinterpretarea vasului istoric, colajul ceramic abstract, până la obiecte reprezentând forme  geometrice, vegetale, acvatice sau antropomorfe. Ceramica sculpturală, prin formă și monumentalitate, întrunește virtuți artistice deosebite. Totemul dezvoltă volume și creșteri organice, ritmul de plin-gol devine decorativ fără niciun adaos ornamental. Obiectele conceptuale, simbolice, personalizate în direcții  de expresie  diverse intră în consonanță  cu tematica cvasifuncțională. Piesele incluse în expoziție pun la îndemâna vizitatorului o reală introducere în arta focului, revigorată prin noi perspective artistice de abordare.


Evenimentul  este organizat de Facultatea de Arte şi Design, Timişoara, coordonată de Conf. Univ. Dr. Vasile Lihor-Laza, Lector Univ. Dr. Gloria Grati, Lector Univ. Dr. Daniela Catona, Asist.Univ. Dr. Matei Gașpar, cu participarea secţiei de Istoria şi  teoria artei anul III din cadrul facultăţii.

Autori:   Elena Popescu, Lara Spravil
Foto: Andreea Doria