Efemeritatea materiei

Galeria Calina

Timișoara

5 mai 2014 – 10 iunie 2014

Expoziția artistei Simona Nuțiu Gradoux – Topographies secrétes –, a putut fi văzută în  perioada 5 mai – 10 iunie 2014 la galeria Calina din Timișoara. Simona Nuțiu continuă pe linia experimentelor, utilizând pictura de șevalet, tehnica colajului și arta obiectuală ca tehnici care conlucrează în direcția aceluiași demers artistic.

Tema corpului și a condiției umane este una care obsedează numeroși artiști, dar cu toate acestea, fiind o temă întotdeauna de actualitate, nu ajunge să pară uzitată sau să fie privită cu lipsă de interes. Această problematică se regăsește în preocupările artistei de mulți ani dacă privim retrospectiv, dar de fiecare dată abordarea este diferită. După cum ne putem aminti, condiția umană reprezintă o temă predilectă în creația Simonei Nuțiu, însă în această expoziție vedem, totodată, o întoarcere a sa către pictură, către o artă bidimensională care să exprime împreună cu obiectele instalație precaritatea omului în totalitatea sa. Nu doar lucrarea de ansamblu formată din „schelete” colorate suspendate de tavan poate fi considerată o instalație, ci expoziția în ansamblul său.

Inițial, intrând în galerie, expoziția în sine mi-a displăcut, iar sentimentul a rămas chiar și după observarea lucrărilor de pe prima simeză. Modul în care lumina era pusă să evidențieze doar anumite părți ale lucrărilor pe pânză îmi părea nepotrivit. Ulterior, după privirea fiecărei lucrări și organizarea lor mentală sub forma unui concept unitar mi-am dat seama că particip ca privitor la o expoziție surprinzătoare, cu o tematică gravă în ciuda culorilor stridente utilizate. Suntem în această expoziție, ca privitori, cu toții martori la un proces în care suntem implicați fără să vrem. Fiecare lucrare reprezintă o topografie, adică un topos identificabil în corp, ca metaforă a sinelui, ceea ce face ca acestea să fie Topographies secrétes.  

Mesajul transmis este unul puternic, deoarece artista ne trimite spre imuabilitatea omului în totalitatea sa. Vedem pe de o parte efemeritatea și precaritatea trupului uman, dar și eroziunea interiorului, prin urmare a organelor și a sufletului în contemporaneitate prin prezentarea omului ca mecanism în care fiecare piesă suferă de eroziune și degradare prin uzare și îmbătrânire. Fragmente ale scheletului uman sunt ceea ce rămâne suspendat de tavan împreună cu umbrele aferente fiecăruia, iar alături fragmente de dantură degradată, după ce venele și arterele încetează să funcționeze. Vedem cum fiecare corp, organ sau schelet se află într-o stare diferită de degradare, la final rămânând doar fragmente de dantură sau proteză prinse pe un perete ca un fragment-martor al corpului pierdut, ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că, de fapt, după moarte nu mai rămâne nimic.

Acest dialog între corp și umbra sa este bazat pe dezvăluirea unor toposuri ascunse privirii, astfel încât artistul și privitorii să participe la un proces de purificare prin conștientizarea faptului că putem auzi „strigătul materiei”. 

Autor: Nicoleta Papp