MNAC
10 aprilie 2013-10 aprilie 2014
Mircea Cantor s-a născut în 1977 la
Oradea. Trăiește și lucrează ”pe Pământ”, la Paris și la Cluj .
Expoziția Q.E.D. s-a deschis
publicului în data de 10 aprilie 2013, la MNAC, București, ca primă expoziție
personală a artistului în România, reunind 30 de titluri de fotografii, filme,
desene și sculpturi din 1999 până în prezent.
Premisa expoziției (Quod Erat
Demonstrandum) este exploatarea unor simboluri în cadrul unui spațiu
simbolic precum Casa Poporului. Lucrările rezonează cu geneza și istoria
clădirii cu încărcături negative, integrându-se, pe parcursul primului etaj,
printre decorațiunile arhitecturale originale. Violența lumii este un ecou
constant în lirismul artei lui Mircea Cantor, în permanență metamorfozabilă.
Deschiderea expoziției este desăvârșită
de explozia Grandorii, într-o acțiune ce stă sub semnul perisabilului. Sic
Transit Gloria Mundi ilustrează fascinația umană pentru strălucirea
trecătoare. Cercul, simbol al trecerii ciclice, al continuității și nu a
stagnării, înglobează întreaga umanitate, îngenuncheată în fața unui lucru atât
de mărunt precum vanitatea. Fitilul aprins din care, la scurte momente după
aprindere, nu va mai fi rămas decât o urmă, un ecou stins și întunecat al
Măreței, este fără îndoială o provocare la reflecție.
În paralel cu supradimensionata Gloria
Mundi, succesiunea caleidoscopică Holy Flowers propune o incursiune
în lumea israelită. Seria de fotografii oximoronice ilustrează controversatul
subiect sub forma unor mandale rezultate prin mitoză artificială. Armamentul
este privit ironic dintr-o perspectivă cultică, sugerând o geometrie divină, o
armonie naturală.
Deeparture este o deviație de la cursul natural al lucrurilor.
Un lup și o căprioară, situați nu departe de extremele lanțului trofic, sunt
urmăriți îndeaproape în interiorul unui cub alb, steril, unde reacțiile lor
sunt suprimate de lipsa zonei de confort specifice fiecăruia. Căprioara este
privată de orice obstacol natural după care s-ar putea feri, iar lupul singur
este lipsit de mediul specific momentului de atac. Urmărind același laitmotiv,
violența, filmul merge până la sublimarea ei, expunând același punct culminant
și sustrăgând deznodământul așteptat în tensiune. Nici un act direct de
agresivitate nu este astfel surprins, însă filmul este incontestabil marcat de
povara psihologică. Anxietatea publicului, în concordanță cu neliniștea
animalelor, este augmentată prin lipsa unei coloane sonore, care perminte
sunetelor viscerale să fie adosate imaginii.
Fishing Fly, un avion de vânătoare cu trimitere directă la aurul
negru și la mirajul îmbogățirii având drept consecință directă distrugerea
naturii, este instalat pe podeaua sălii principale, ca o epavă a intereselor
omenirii.
În sala următoare, o casă maramureșeană
este strămutată pe podeaua rigidă, protejată de brâuri intersectate ce
încorsetează inclusiv geamurile. Efemeritatea și zădărnicia efortului
apotropaic popular sunt sugerate de neterminarea acoperișului, ce supune
locuința intemperiilor. Și totuși, lucrarea permite mai multe interpretări,
putând ilustra, în direcția opusă, nevoia de protecție față de terestru, și
deschiderea voluntară către voința divină. Ca un ecou, un clopot senin dar
neputincios, vocea unui copil răsună repetitiv: I decided not to save the
world, în timp ce un Cer Variabil este preconizat pe tavan.
Etajul superior prezintă o serie de filme de scurtă
durată, în care tema generală a expoziției este din nou exploatată. Wind
Orchestra este o antiteză a armoniei sonore din titlu, cu instrumentul care
o produce. Cuțitul devine un obiect al jocului de copii, și chiar un creator al
muzicii sferelor. Vertical ascension urmărește același joc inocent
cu un obiect al violenței.
Autor: Alexandra Bârză
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu