Galeria Muzeului de Artă
Timişoara găzduieşte în perioada 19 noiembrie - 13 decembrie proiectul expoziţional instalaţie "Elastique" realizat de
Axenia Roşca, studentă a Universităţii de Artă şi Design Cluj Napoca,
specializarea Design-Textil. Câştigătoare a Premiului Institutului Francez
Cluj-Napoca, Axenia Roşca ne propune un concept creativ legat de coordonate
spaţiale structurate pe suprafeţe elastice
asimetrice.
Spaţiul scenografic realizat
din material textil devine spaţiu acumulativ, acaparator care dizolvă, dislocă
subiectul. Traseul spaţial inspirat din elemente ale arhitecturii relaţionează
prin complicitate cu individul. Este un spaţiu predefinit care descrie în
prealabil posibilităţile mişcării şi ale înaintării sau a descoperirii lui de
către participant.
Instalaţia propusă transpune
un dialog al corelării dintre libertatea limitată a celor iniţiaţi şi
flexibilitatea materialului de un alb expansiv. Spaţiul creat limitează însă
libertatea opţiunilor participanţilor pentru că se încadrează în scena deja
propusă a instalaţiei. Având premiza elasticităţii materialului, ambientul
scenic definit al instalaţiei devine uşor remodelat de către publicul căruia îi
rămâne opţiunea de a explora şi
experimenta.
Instalaţia este însoţită de o
proiecţie desfăşurată în paralel
care prezintă relaţia dintre un spaţiu închis sau un spaţiu ermetic şi
cel care pătrunde acolo, coagulată prin jocul optic al luminii prin care umbra
personajului este acaparată de colţurile camerei.
Pentru a întregi jocul scenic
artista a apelat la toate simţurile receptorii -olfactiv, auditiv, vizual şi
tactil, transformând stările emoţionale ale spectatorului care devine parte
integrată a instalaţiei.
Autor:
Elena Popescu
Foto: Elena Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu