sâmbătă, 19 iulie 2014

SUZANA FÂNTÂNARIU. `89 DIN UȘĂ, UN PROIECT DE ARTĂ ȘI MEMORIE

Memorialul Revoluției
Timișoara
6 iunie 2014-25 iunie 2014

Conceptul artistei vizuale D-na prof. dr. Suzana Fântânariu - Baia s-a desfășurat în cadrul expozițional de la etajul I al Asociației ”Memorialul Revoluției” din Timișoara, strada Oituz, numărul 2B. Vernisajul expoziției a avut loc în data de 6 iunie 2014, ora 18.00. Acest proiect a fost gândit împreună cu dl. Traian Orban, președintele acestei asociații și cu dl. Pavel Vereș.

Din prezentarea dl-ui Traian Orban reiese că s-a dorit un proiect care să ”spargă bariera” unui spațiu denumit galerie de artă și care să aducă în atenția noastră un spațiu în care memoria noastră colectivă să-și împărtășească memoriile legate de acele timpuri în care noi eram obligați să uităm cine suntem, de unde venim, ce dorim, ce vise avem, într-un cuvânt memoria noastră era supusă cenzurii.  Artista Suzana Fântânariu - Baia a folosit ca suport pentru lucrări chiar ușile din această clădire, care a servit pe vremuri ca spațiu destinat armatei, fiind totodată imprimate în natura lor subtilă, cu amprenta acelor vremuri.


Ușa, după cum știm, ca simbol are semnificații escatologice, ca loc de trecere, de ”inițiere” într-un spațiu unde memoria este extinsă prin evocarea oamenilor deveniți eroi care nu mai sunt printre noi fizic, deoarece ei au trecut prin ”porțile morții” (Isaia 38,10) în zilele revoluției din 1989, spărgând acele uși care au ținut închiși oamenii care doreau libertatea și dreptul la o viață liberă și la decență. Acest proiect s-a dorit a fi  spațiul ” unei Memorii încă nevindecate, ci singură” (citat Marcel Tolcea). Pentru a aduce în actualitate memoria acelor zile, în care timișorenii au trecut prin ușa dintre viață și moarte pentru libertatea spiritului, care se dezlănțuise în atunci și care s-a obținut cu prețul multor vieți retezate, mutilate. În decursul celor 60 de ani de opresiune comunistă, au fost luate o multitudine de vieți și multe destine sfărâmate, iar Ușile d-nei Suzana Fântânariu - Baia descriu acele momente de suferință, de încrâncenare, prin demersul său artistic și conținutul lor plin de simboluri care ne transmit emoții vii, încă în noi, cei care am trăit acele timpuri, pe care nu le mai dorim a se reîntoarce vreodată, dar care se cer reîmprospătate în memoria noastră și cea colectivă.Vernisajul expoziției a coincis și cu ”Ziua Eroilor”, iar dl. Traian Orban a onorat demersul artistic al d-nei Suzana Fântânariu - Baia cu Medalia eroilor din Revoluția `89 înmânată după vizionarea filmului de scurt metraj care s-a desfășurat in susținerea lucrărilor Uși `89. Muzica din film a creat o și mai mare emoție și tensiune a evocării, prin dubla exprimare: imagine, sunet.




Printre lucrările d-nei Suzana Fântânariu - Bai, există și o Ușă având cioburi de oglindă, în care imaginea se multiplică proiectată holografic și oarecum punând pe cel care o privește în spatele acelor uși care țineau oamenii închiși. O altă ușă, ”Omul țintă umană”, fură privirea de cum pătrunzi în spațiul expozițional. Sunt regăsite în lucrări simboluri materiale precum o țeavă de gaz ce evocă gazul cu care erau omorâți oamenii care se opuneau regimului comunist, un capăt de stropitoare ce evocă spălarea sângelui vărsat sau a canalului de apă unde a fost aruncată cenușa eroilor dispăruți, părți din telefonul cu galenă acelor timpuri de unde erau ascultați. Acest proiect este doar la început și se vrea mai mult decât un spațiu de expunere, făcând un apel la memoria colectivă și la alte referințe de acest gen.

Autor:Valerica Manuela Păsat

luni, 30 iunie 2014

Întrupări. Adriana Lucaciu

Galeria Helios
Timișoara
12 iunie 2014-25 iunie 2014

În contextul perpetuei exploatări a trupului uman din cadrul societății contemporane, fragmentarea și defragmentarea, neîncetatul ciclu al compunerii, descompunerii și recompunerii fizicului este cât se poate de invaziv. Acest fapt atrage după sine, inevitabil, și probleme de natură religioasă. Traiectul conceptual al lucrărilor Adrianei Lucaciu este unul care trece, în mod evident, și prin această sferă a spiritualității creștine.

Repertoriul morfologic utilizat în cadrul lucrărilor vine să sublinieze întocmai caracteristici deconstructive. Fie că vorbim de pete de culoare ori linii, ele nu formează un cadru figurativ. Corpul uman, vag sugerat cu ajutorul unui contur, nu este reprezentat în totalitate. Lui îi sunt sugerate doar particularitățile cele mai pregnante, cele generale.

Tocmai sugestia corpului uman trimite spre ambiguitatea condiției trupului uman. El devine suportul unor numeroase transformări, el devine volatil. El este învăluit într-o substanță lăptoasă ce semnifică tocmai volatilitatea despre care vorbeam. Trupul uman se rupe în bucăți, se perforează, dezgolindu-se pentru a ne dezvălui structura internă.

Trupul uman, subiectul numeroaselor modificări corporale, a ajuns să fie atât de folosit încât și-a pierdut profunzimea. Noțiunea de spațiu privat, mereu violat, mereu abuzat, încetează să mai existe. Omul este redus până în punctul de a fi confundat cu un obiect organic.

Simbolistica creștină din cadrul lucrărilor este prezentă prin sugerarea cadrului divin prin introducerea triunghiului în planul compoziției. El reprezintă siguranța și speranța oferită de credință. Acea speranță că lumea va deveni mai profundă și mai spirituală.

Autor: Bogdan Pomorişaţ

duminică, 15 iunie 2014

Efemeritatea materiei

Galeria Calina
Timișoara
5 mai 2014 – 10 iunie 2014

Expoziția artistei Simona Nuțiu Gradoux – Topographies secrétes –, a putut fi văzută în  perioada 5 mai – 10 iunie 2014 la galeria Calina din Timișoara. Simona Nuțiu continuă pe linia experimentelor, utilizând pictura de șevalet, tehnica colajului și arta obiectuală ca tehnici care conlucrează în direcția aceluiași demers artistic.



Tema corpului și a condiției umane este una care obsedează numeroși artiști, dar cu toate acestea, fiind o temă întotdeauna de actualitate, nu ajunge să pară uzitată sau să fie privită cu lipsă de interes. Această problematică se regăsește în preocupările artistei de mulți ani dacă privim retrospectiv, dar de fiecare dată abordarea este diferită. După cum ne putem aminti, condiția umană reprezintă o temă predilectă în creația Simonei Nuțiu, însă în această expoziție vedem, totodată, o întoarcere a sa către pictură, către o artă bidimensională care să exprime împreună cu obiectele instalație precaritatea omului în totalitatea sa. Nu doar lucrarea de ansamblu formată din „schelete” colorate suspendate de tavan poate fi considerată o instalație, ci expoziția în ansamblul său.


Inițial, intrând în galerie, expoziția în sine mi-a displăcut, iar sentimentul a rămas chiar și după observarea lucrărilor de pe prima simeză. Modul în care lumina era pusă să evidențieze doar anumite părți ale lucrărilor pe pânză îmi părea nepotrivit. Ulterior, după privirea fiecărei lucrări și organizarea lor mentală sub forma unui concept unitar mi-am dat seama că particip ca privitor la o expoziție surprinzătoare, cu o tematică gravă în ciuda culorilor stridente utilizate. Suntem în această expoziție, ca privitori, cu toții martori la un proces în care suntem implicați fără să vrem. Fiecare lucrare reprezintă o topografie, adică un topos identificabil în corp, ca metaforă a sinelui, ceea ce face ca acestea să fie Topographies secrétes.  


Mesajul transmis este unul puternic, deoarece artista ne trimite spre imuabilitatea omului în totalitatea sa. Vedem pe de o parte efemeritatea și precaritatea trupului uman, dar și eroziunea interiorului, prin urmare a organelor și a sufletului în contemporaneitate prin prezentarea omului ca mecanism în care fiecare piesă suferă de eroziune și degradare prin uzare și îmbătrânire. Fragmente ale scheletului uman sunt ceea ce rămâne suspendat de tavan împreună cu umbrele aferente fiecăruia, iar alături fragmente de dantură degradată, după ce venele și arterele încetează să funcționeze. Vedem cum fiecare corp, organ sau schelet se află într-o stare diferită de degradare, la final rămânând doar fragmente de dantură sau proteză prinse pe un perete ca un fragment-martor al corpului pierdut, ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că, de fapt, după moarte nu mai rămâne nimic.

Acest dialog între corp și umbra sa este bazat pe dezvăluirea unor toposuri ascunse privirii, astfel încât artistul și privitorii să participe la un proces de purificare prin conștientizarea faptului că putem auzi „strigătul materiei”. 

Autor: Nicoleta Papp

sâmbătă, 31 mai 2014

Preludii. Vlad Corban, Bela Szakacs, Ștefan Bartha

Galeria Pygmalion
Timișoara
17 aprilie 2014 – 1 mai 2014

Titlul expoziției, Preludii, a artiștilor Vlad Corban, Bela Szakacs și Ștefan Bartha prezentă la galeria Pygmalion în perioada 17 aprilie – 1 mai ne dă chiar cheia înțelegerii demersului acestor trei artiști.


Pentru fiecare, parcurgerea săptămânii mari reprezintă un preludiu la creștinism.  Odată cu răstignirea lui Iisus Hristos asistăm la constituirea bisericii creștine, deoarece până atunci chiar dacă se oficiau slujbe religioase, preoții nu aveau acces în altar în modul în care se întâmplă astăzi. Odată cu crăparea catapetesmei în două, cerul s-a deschis și preoții au putut oficia sfânta liturghie din altar, spațiul simbolic al cerului pe pământ.


Lucrările celor trei artiști se armonizează atât prin tematică, cât și prin abordarea acesteia cu spațiul restrâns al galeriei și cu săptămâna mare. Personajele lui Bela Szakacs au o atitudine hieratică, provenite din lumea vechi-testamentară, cele ale lui Vlad Corban par a fi figuri care au transgresat multiple teritorii și timpi, iar sculpturile lui Ștefan Bartha construiesc un aliaj de materiale distincte bazate pe o simbolistică a roții. Materialele utilizate de cei trei artiști ne trimit spre o artă posibil de a fi fost realizată acum mult timp, sculpturile celor doi chiar în antichitate, iar lucrările de pe simeze într-un ev mediu prerenascentist. Lucrările lui Vlad Corban sunt lipsite de culoare, fiind construite printr-o minuție extraordinară, utilizând doar desenul. La sculptorul Bela Szakacs putem remarca modul precis în care modelează lutul pentru realizarea temelor, iar Ștefan Bartha metalul, piatra și lemnul utilizate într-o asociere prielnică pentru funcția simbolică a lucrărilor.


Cei trei artiști „s-au găsit” unul pe altul în organizarea acestei expoziții, cum se zice, pentru că atât din punct de vedere al tematicii, cât și al tehnicii sau al cromaticii, lucrările lor comunică una cu alta în spațiul galeriei. Asocierea lor în același spațiu a fost un eveniment de bun augur prin intermediul căruia cei trei au avut posibilitatea să-și lase lucrările să comunice și să se completeze reciproc în perioada sărbătorilor pascale. 

Autor: Nicoleta Papp

duminică, 11 mai 2014

CIPRIAN HOMORODEAN-MOVE ALONG NOTHING TO SEE HERE

Galeria Calina
Timișoara
13 decembrie 2013 - 31 ianuarie 2014
O sală mare și albă, supraluminată. Goală. În mijloc o grămadă uriașă de bani. Teancuri fără număr de bancnote de un dolar legate cu elastic pentru borcane; galben. Muntele de bani stă aruncat pe jos în mijlocul podelei. Pur și simplu zace acolo ca o grămadă de gunoi menajer. Din stradă se vede un afiș: “Mergeți mai departe, că nu-i nimic de văzut aici ”. Dinăuntru e fascinant să urmărești cum sute de trecători se perindă prin fața vitrinei fără ca măcar să întoarcă capul. Dinafară este năucitor și incredibil să observi o comoară turnată în mijlocul unei camere goale.


Inside. Miroase a ziar. Bancnote reale de un dolar amestecate (în demersul meșteșugăresc al artistului de a întrema legăturile de câte 100 de bucăți), cu replici xerox color ale bancnotei de un dolar. Hârtia de ziar e tăiată în forma și dimensiunea  perfectă, decupată corect și impecabil din punct de vedere tehnic. Amestec bizar și fascinant între real și copie, între valoare și simulacru, între hârtie care a avut soarta să fie imprimată cu o ștampilă de 1 dolar sau hârtie care a fost doar un anunț imobiliar. Prima și ultima hârtie dintr-o legătură sunt mereu dolari (adevărați sau copie xerox). Miezul este alb, sau umplutură.

Omul în adânc și la suprafaţă? Societatea în complexitatea și anonimatul ei? Societatea de consum cu valoarea falsă și lipsa de sens? Psihologia mulțimii și a individului cu măștile pe care le poartă și cu golul interior?

Hipnoza banilor este incredibilă, pentru că majoritatea celor care văd grămada de bani se reped în cea de-a doua încăpere, și de-abia apoi revin în prima sală, situată la intrarea în expoziţie unde tot peretele este tapetat cu anunțuri publicitare ale autorului. E goana și mirajul unei comori care ți se dă fără să faci nimic. E capcana că exista ceva gratis pe lume.

Autorul se vrea a fi un român fără nume din mulțimea de emigranți în căutarea unui loc de muncă. Experimentul (real ) a avut loc în Spania, într-una din marile metropole, unde orașul a fost împânzit cu aceste afișe (și în spaniolă și în română, cu scris de mână sau pe calculator) cu anunțuri de angajare – trecând prin toate registrele lingvistice și adresându-se tuturor mediilor sociale. Anunțurile au toate același număr de telefon (de Spania, număr real: 663.166.421 )  și sunt serioase sau comice, macabre sau absurde, frivole sau atemporale. De la cele 300 de anunțuri puse peste tot: stații de metrou și tren, baruri, instituții, mijloace de transport în comun, hiper-market-uri feed-back-ul a fost: zero. Nici măcar o persoană nu a sunat.


Acest tip de “performance” are de-a face cu drama existențială a unui emigrant care face orice pentru bani. Idolul fără chip al consumerismului  distruge rădăcini și existențe. Nu mai găsim sens și realitate într-o căutare de asemenea fel. “ Fac orice pentru bani” e un mesaj cu iz decadent a unei societăți fără repere și în destrămare. Și în acest “orice ” mai sunt incluse toate posibilitățile pe care le are un om pentru a supraviețui. Atunci când ai nevoie de bani pentru că îți este foarte foame  îți amintești tot ce știi să faci. Experimentul e și un studiu viu al unei școli a vieții pentru care nu avem diplomă și facultate, dar care este ceea ce suntem noi cu adevărat atunci când uităm tot.

Acest orice înseamnă: traduceri, picturi murale, reparații Iphone, spălare geamuri, servicii de pază, chelnerie, economie, meditații la limba engleză, sculptură, menaj, decorare, grădinărit și servicii “inedite”: baci la oi, baby-sitter,  gigolo,  magician, bucătar, chiromant, masaj, cursuri de golf, model nud, plimbarea și hrănirea animalului de casă, etc.

A treia parte a expoziției este o proiecție într-o latură a încăperii, nu la fel de luminată, a unui filmuleț cu o mașină Dacia. Și un drum care rulează… Este Dacia aia ruginită de acasă pe care înainte să plec în țări străine, eu, emigrantul,  am parcat-o în curte și pe care o împresoară bălăriile. E forfotă și mișcare în jurul acelui loc și natură. Mașina Dacia și țara Dacia. Patria sufletului și drumurile nesfârșite.
Avem de-a face cu trei domenii simbolice:
1.      Banii. În jurul lor se derulează toată acțiunea. Ei sunt punctul central și centrul de interes al expoziției. Ei sunt dumnezeul zilelor noastre și mirajul puterii, bogăției și siguranței, un pol Nord într-o lume fără busolă.
2.     Anunțurile:  goana supraviețuirii. Drama emigrantului (non-cetățeanul) care nu mai are rădăcini și identitate, într-o societate care te depersonalizează și  care demitizează rostul și sensul existenței.
3.      Dacia. Cu rol simbolic de catalizator. E tărâmul Văii Plângerii și este originea și sensul originar.

Aceste trei domenii se împletesc într-un dans halucinant al trecutului, viitorului și prezentului, în ceea ce am putea numi sub un termen generic “biografia căpșunarului”. E o horă a zilelor noastre. E un solo show, adică o dramă la persoana întâi. Expoziția “Move along, nothing to see” este  impresionantă prin felul în care îmbină realitatea, arta,  biografia, performance art  și  arta conceptuală.

La finalul expoziției, pe un perete negru, ultima lucrare e un  semn - o plăcuță de marmură, care se pune pe monumentul funerar. Ea are gravat doar anul nașterii autorului(1982), iar bucata în așteptare e albă, neatinsă. Acest petec de marmură este piatra de boltă a expoziției, este “memento mori”,( omule aminteşte-ţi că ești trecător). Această planetă este butonul de la semnalul de alarmă.

Autor: Coralia Diana Ramneantu