3 octombrie-5decembrie 2014
În toamna lui octombrie 2014, Muzeul de Artă Timișoara a găzduit și deschis o
serie de lucrări, sau mai bine spus, porţi spre alte lumi ce te invitau să le
deschizi. Expoziţia a surprins o poveste şoptită, ce încă pare a nu avea sfârşit.
Creaţia lui Câlţia te poartă pe coridoarele unei melancolii sub sentimentul
unui abandon, dar cu speranţa unei întoarceri.
Dincolo de lumea lui, nimic nu începe şi nimic nu se sfârşeşte.
Personajele fantastice, silfide plutesc suspendate într-o
stare de veghe, oprindu-te in clipa privilegiată a solitudinii, în surdina unor
coruri înălţătoare. O frumoasă întoarcere în copilărie, în momentele în care ne
lăsam purtaţi între cer şi pământ, purtaţi pe tărâmuri sacre, de basm,
vizualizând totodată şi peisajele sumbre, atrăgătoare şi pline de mister,
asemeni celor incluse în picturile lui.
Creaţia lui poate fi luminoasă, dar totodată, pune în
cumpănă valorile supreme, declanşează situații adânci. Cromatica luminoasă
oferă reveria unei existenţe ce a fost străina până acum, simţământul liniştii
primordiale; existenţă ce e subliniată prin fragilitatea şi diafanul
siluetelor.
Într-un ţinut elfic, cu calmul cromatic reieşit dintr-o
suflare parcă, o fiinţa se poarta pe sine într-o plimbare infantilă, nesigură
cu o expresie senină, mereu întrebătoare. Priveşti, și ţi-e teamă să respiri
sau să clipeşti, teamă de necunoscut, dar şi de imposibilitatea de a se retrăi
acest moment.
Noi, ne plimbam mărunţi şi nesemnificativi, spectatori în
povestea ce se închega în spatele picturii….podelele scârţâiau, aproape că îţi
venea să le spui să tacă, să nu-i trezeşti pe ei, purtătorii de vise.
Eliberat de simţământul vremelnic, ştii că lumea lui,
odată furişată pe poarta sufletului tău, nu va mai pleca.
Autor: Andrea Tripa
Foto: Liviu Tulbure
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu