Se afișează postările cu eticheta Ștefan Câlția. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ștefan Câlția. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Sub semnul portalului. Ștefan Câlția

Muzeul de Artă Timișoara

3 octombrie-5decembrie 2014

În toamna lui octombrie 2014,  Muzeul de Artă Timișoara a găzduit și deschis o serie de lucrări, sau mai bine spus, porţi spre alte lumi ce te invitau să le deschizi. Expoziţia a surprins o poveste şoptită, ce încă pare a nu avea sfârşit. Creaţia lui Câlţia te poartă pe coridoarele unei melancolii sub sentimentul unui abandon, dar cu speranţa unei întoarceri.  Dincolo de lumea lui, nimic nu începe şi nimic nu se sfârşeşte.


Personajele fantastice, silfide plutesc suspendate într-o stare de veghe, oprindu-te in clipa privilegiată a solitudinii, în surdina unor coruri înălţătoare. O frumoasă întoarcere în copilărie, în momentele în care ne lăsam purtaţi între cer şi pământ, purtaţi pe tărâmuri sacre, de basm, vizualizând totodată şi peisajele sumbre, atrăgătoare şi pline de mister, asemeni celor incluse în picturile lui.


Creaţia lui poate fi luminoasă, dar totodată, pune în cumpănă valorile supreme, declanşează situații adânci. Cromatica luminoasă oferă reveria unei existenţe ce a fost străina până acum, simţământul liniştii primordiale; existenţă ce e subliniată prin fragilitatea şi diafanul siluetelor.
Într-un ţinut elfic, cu calmul cromatic reieşit dintr-o suflare parcă, o fiinţa se poarta pe sine într-o plimbare infantilă, nesigură cu o expresie senină, mereu întrebătoare. Priveşti, și ţi-e teamă să respiri sau să clipeşti, teamă de necunoscut, dar şi de imposibilitatea de a se retrăi acest moment.


Noi, ne plimbam mărunţi şi nesemnificativi, spectatori în povestea ce se închega în spatele picturii….podelele scârţâiau, aproape că îţi venea să le spui să tacă, să nu-i trezeşti pe ei, purtătorii de vise.


Eliberat de simţământul vremelnic, ştii că lumea lui, odată furişată pe poarta sufletului tău, nu va mai pleca.

Autor: Andrea Tripa
Foto: Liviu Tulbure


duminică, 18 ianuarie 2015

La expoziția Ștefan Câlția-Locuri

Muzeul de Artă Timișoara

3 octombrie-5decembrie 2014



10 minute întârziere... Are să fie totuși? Ori s-a întâmplat ceva?...Nu!...Luminile se sting treptat...îmi țin sau cineva ne ține respirația...Gong! Cortina se ridică: În fața ochilor noștri- SPECTACOLUL  LUMII. 

Aici ajungi după contactul cu pânzele mari, cu fondul generos și variat, dar așternut cu constantă liniște, căci se pare că relația pictorului cu pânza este de-o onestitate ce atinge mirificul.



Unul, două, trei personaje nu-ți dau pace. Ele vin, privite în întregime – măsurate din cap până-n picioare cum se zice – din poveste, adică din ireal. Sunt umane și totuși n-ai putea vedea astfel de creaturi fără un șoc, hebdomadar, pe stradă. În tabloul lui Câlția însă ele povestesc de minune. Ești  îndrumat de titluri: Grădinarul cu haină albastră, Vânzâtorul de ierburi, Vânzătorul de aripi, Călătorul cu flori. Îndrumat însă către o răscruce: să gândești povestea țesută cu grijă, așternută în lucrătură măiestrită ori să te afunzi  într-o lume minunată a culorii? Ai un tezaur de culori. Te și miri în stradă de zilele tale gri și cenuși. Și crezi că poți rămâne veșnic  acolo. În vis sau iluzie. Nu, aici ești totuși într-un basm: binele învinge răul. Ochii măriți ai capetelor lipsite de podoabă capilară, extrem de triști, sau extrem de uimiți, privesc de fiecare dată dintr-o formă delicată de ou. Ca și cum toate ouăle noastre de Paști au prins trup. Cu toate tainele lor. După aceea s-ar putea să te plimbi fantezist prin istorie, pe coridorul îngust cu false pagini de manuscrise religioase, atârnând sticlos într-o imaginară cădere, într-o aproape reală desprindere. Ești invitat repetat să te plimbi printre pagini nesuspendate, și o faci minunându-te, dar nu îndrăznești să atingi nimic, nici una din vitrinele care te încântă de sus. Nu atingi nimic. Vezi zeci de motive. Caligrafice. Dacă o mireasmă de tămâie îți va înfiora nara, ești în plin simbolism; te poți întoarce într-una din săli ca într-o grădină cu flori delicate și mirodenii sub formă de cruce ușoară. O ființă diafană le poartă tăcut pentru tine, împrejurul rărunchilor ori pe spinare, de-o vreme, echilibrându-se luminos pe linia orizontului pe care în joc o transformă din timp în timp într-o pârghie subțire, protejându-te de grotesc, de anost, de himeric. Acolo nu vei ajunge. Vei coborî doar în stradă, vei putea spune:  Am văzut expoziția lui Câlția. Sunt câteva săli mari pline cu lumină. Culorile nu cântă, ci povestesc. Despre multe și mărunte, dar mai ales despre Icar. Sunt tonuri  înzestrate cu sens, nuanțe de rară expresivitate și armonii,  o paletă  cromatică parfumată, contururi și tușe  într-atât de narative încât pictorul pare a purta pe firul pensulei  crăpătura prin care fantasticul pătrunde în cotidian, compoziții deschise spre imaginar...și flori, fantastic de multe flori neglijate pe lumea aceasta!

 Autor: Cristiana Vințan