3 octombrie-5decembrie 2014
10 minute
întârziere... Are să fie totuși? Ori s-a întâmplat ceva?...Nu!...Luminile se
sting treptat...îmi țin sau cineva ne ține respirația...Gong! Cortina se ridică: În fața ochilor
noștri- SPECTACOLUL LUMII.
Aici ajungi după
contactul cu pânzele mari, cu fondul generos și variat, dar așternut cu
constantă liniște, căci se pare că relația pictorului cu pânza este de-o
onestitate ce atinge mirificul.
Unul, două, trei
personaje nu-ți dau pace. Ele vin, privite în întregime – măsurate din cap
până-n picioare cum se zice – din poveste, adică din ireal. Sunt umane și
totuși n-ai putea vedea astfel de creaturi fără un șoc, hebdomadar, pe stradă.
În tabloul lui Câlția însă ele povestesc de minune. Ești îndrumat de titluri: Grădinarul cu haină albastră, Vânzâtorul de ierburi,
Vânzătorul de aripi, Călătorul cu flori. Îndrumat însă
către o răscruce: să gândești
povestea țesută cu grijă, așternută în lucrătură măiestrită ori să te afunzi într-o lume minunată a culorii? Ai un tezaur
de culori. Te și miri în stradă de zilele tale gri și cenuși. Și crezi că poți
rămâne veșnic acolo. În vis sau iluzie. Nu,
aici ești totuși într-un basm: binele învinge răul. Ochii
măriți ai capetelor lipsite de podoabă capilară, extrem de triști, sau extrem
de uimiți, privesc de fiecare dată dintr-o formă delicată de ou. Ca și cum
toate ouăle noastre de Paști au prins trup. Cu toate tainele lor. După aceea
s-ar putea să te plimbi fantezist prin istorie, pe coridorul îngust cu false
pagini de manuscrise religioase, atârnând sticlos într-o imaginară cădere,
într-o aproape reală desprindere. Ești invitat repetat să te plimbi printre
pagini nesuspendate, și o faci minunându-te, dar nu îndrăznești să atingi
nimic, nici una din vitrinele care te încântă de sus. Nu atingi nimic. Vezi
zeci de motive. Caligrafice. Dacă o mireasmă de tămâie îți va înfiora nara,
ești în plin simbolism;
te poți întoarce într-una din săli ca într-o grădină cu flori delicate și
mirodenii sub formă de cruce ușoară. O ființă diafană le poartă tăcut pentru
tine, împrejurul rărunchilor ori pe spinare, de-o vreme, echilibrându-se
luminos pe linia orizontului pe care în joc o transformă din timp în timp
într-o pârghie subțire, protejându-te de grotesc, de anost, de himeric. Acolo
nu vei ajunge. Vei coborî doar în stradă, vei putea spune: Am văzut expoziția lui Câlția. Sunt câteva
săli mari pline cu lumină. Culorile nu cântă, ci povestesc. Despre multe și
mărunte, dar mai ales despre Icar. Sunt tonuri înzestrate cu sens, nuanțe de rară expresivitate
și armonii, o paletă cromatică parfumată, contururi și tușe într-atât de narative încât pictorul pare a
purta pe firul pensulei crăpătura prin
care fantasticul pătrunde în cotidian, compoziții deschise spre imaginar...și
flori, fantastic de multe flori neglijate pe lumea aceasta!
Autor: Cristiana Vințan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu