duminică, 15 decembrie 2013

Dosar Ion Grigorescu-Fotografia în circuitul sangvin

City Business Centre
Timişoara
21 noiembrie 2013-13 decembrie 2013

Ion Grigorescu-Fotografia în circuitul sangvin (Autor: Adriana Aron)


Expoziţia artistului Ion Grigorescu, "Fotografia în circuitul sangvin", găzduită de City Business Center sub îngrijirea Andreiana Mihail Gallery şi a gazdei expoziţiei, a cuprins o largă şi variată selecţie din punct de vedere al tematicii abordate, de la peisaje, la portrete, la imagini din viaţa cotidiana și până la nuduri,  cât şi a perioadei începând din anii ‘70 şi până în 1995. Deasemenea, a constituit un moment prielnic pentru scoaterea la lumină a unor lucrări care au fost ţinute departe de ochii publicului.


Între titlul expoziţiei şi fotografiile expuse există o coeziune ce de fapt evidenţiază măiestria artistului, care, prin diversele tehnici aplicate în developarea negativului şi suprapunerea tehnicilor deprinse din pictură sau desen, reuşeşte să redea mai mult decât o imagine. "Când am început să folosesc fotografia mă gândeam la ea ca la o pictură. Zona de lucrări din care să se vadă cât amestec fotografia cu celelalte genuri ale artei."
De la gândul care se naşte pentru abordarea unei teme, la surprinderea momentului şi până la developarea negativului, în care artistul se scufundă, timpul şi lichidul devin elemente vitale precum sângele pentru viaţă. Echilibrul elementelor componente ale sângelui, între structura şi funcţionalitatea lor este la fel de fragilă precum bucata de hârtie pe care este redat instantaneul, subliniind astfel importanţa dimensiunii ca mărime şi număr a realizării fotografiei şi impactul asupra mesajului transmis.
Fiecare celulă, pentru a supraviețui, este nevoită să recurgă la o serie de schimburi de substanțe cu mediul în care se află. Aşa şi artistul, prin intermediul exponatelor , ne invită să interacţionăm cu mediul atât de apropiat trecutului nostru, cât şi să înțelegem modului de transformare prin parcurgerea pas cu pas a etapelor necesare, ce ne duc la conştientizarea importanţei libertăţii de exprimare a mediului artistic.
Fotografiile poartă cu sine amprenta celor mai ascunse gânduri, cât şi izbirea de realitatea crudă a celor mai vizibile momente pe care le credeam şterse din memoria "celulelor", ironia destinului si lansarea unei invitaţii la decriptarea mesajului că prin artă și în artă, sub orice formă de exprimare a sa, nimic nu e întâmplător iar, fotografia nu este doar un "clişeu".

Ion Grigorescu-Fotografia în circuitul sangvin (Autor: Nicoleta Papp)


Expoziția Fotografia în circuitul sangvin, a artistului Ion Grigorescu, a realizat tranziția dintre City Business Centre, corpul C, Timișoara și liniile de cale ferată, aflate chiar în spatele ferestrelor mari de sticlă, în perioada 21 noiembrie-16 decembrie 2013.

Ion Grigorescu și-a panotat expoziția în așa fel încât fiecare perete să surprindă o zonă de interes din creația sa, astfel încât se pot urmări anumite tematici cheie, după cum ne sunt sugerate prin indicații inițiale, prin intitularea sugestivă a panourilor/pereților, precum: „Peretele zis «Chei»”, „Peretele zis «Artă»”, „Peretele zis «porc» anagrama «corp»” și „Peretele zis body (spre deosebire de «corp»-peisaj cu arhitectură, aici e chiar corpul)”,  urmate de explicații adiacente lucrărilor. Acest tip de panotare, cuprinzând titluri reprezentative ale fiecărei porțiuni din expoziție și indicații ale artistului referitoare la punctele de interes din fiecare lucrare, ajută privitorul să își contureze cu mai mare ușurință modul în care artistul se raportează la real și, în aceeași măsură, la sine.

Artistul ne sugerează de la început miza expoziției, precizând că „în general, aș vrea să arăt că am plecat de la pictură și nu m-am îndepărtat, m-am gândit prin prisma ei la fotografie”. Regăsim fotograme cum e cea reprezentând „Bucureștiul la 1963” și fotografii pe care se intervine cu pictură, desen sau developate cu buretele, care sunt inspirate sau conțin fragmente din acțiuni desfășurate în perioade diferite din creația artistului. Apelează, de asemenea, la anamorfism pentru a constitui o imagine distorsionată prin intermediul căreia obiectivul cuprinde o zonă inaccesibilă în mod similar vederii.

După cum ne sugerează și titlul expoziției, apetența pentru poziționarea corpului uman în centrul acțiunilor o regăsim și aici, pe fiecare perete, fiind însă abordat un concept diferit. Deconstrucția și construcția funcționează paradoxal în cadrul expoziției ca ansamblu, astfel încât regăsim nașterea corpului uman și moartea în lucrarea Tăierea în curtea de lângă biserica Ungureni. O astfel de situație se poate distinge și în cazul mediului urban, pe care îl regăsim în mai multe ipostaze contrastante.


În lucrările prezente pe  „Peretele zis «porc» anagrama «corp»”, artistul atrage atenția asupra anagramei porc-corp, pe baza căreia construiește o simetrie între aceste „corpuri”. Ultima fotografiei reproduce momentul de la tăierea porcului în curtea de lângă biserica Ungureni, în care organele par înconjurate de un zid asemeni unei cetăți, constituind o incintă separată de o lumea exterioară, ceea ce regăsim și în cazul corpului uman, prin analogie.

Încercând să se sustragă direcției ideologice din acea perioadă, „se înmulțeau manifestările făcute în secret în fața unui public restrâns sau chiar fără nici un martor, doar în fața aparatului de fotografiat sau a celui de filmat”[1]. O parte din acțiunile lui Ion Grigorescu s-au desfășurat în intimitatea apartamentului său și a aparatului de fotografiat și filmat, astfel încât poziționarea în fața aparatului să primeze. Artistul devine prin aducerea în prim-plan atât a ființei, cât și a neființei, „ ca fiind și nefiind, unul care nu este se mișcă și totodată este imobil, el se naște și piere, dar totodată nu se naște și nu piere”[2]. Mircea Cantor amintea într-o discuție faptul că sinele și imaginea de sine e o temă recurentă a lui Ion Grigorescu, care replica: „ Mă foloseam pe mine ca model și ca actor. Ca de cineva care ar putea exprima lucruri ce îmi sînt străine. E o căutare introspectivă [3]. Îl putem vedea pe artist în poziții care mai de care mai ciudate, prin care reușește să transmită mesaje accesibile, precum Naștere.

Influența artei ortodoxe apare ca o întrepătrundere între ocupația de restaurator de picturi murale și pictor pentru bisericile ortodoxe, dar și ca o reminiscență a ceea ce a însemnat la un moment-dat galeria Catacomba pentru câțiva artiști, urmând mișcarea inițiată de grupul Prolog.[4] Pe unul dintre pereți, îl găsim pe artist între prietenii săi Radu Petrescu și Paul Gherasim, împreună cu care a încercat să supraviețuiască la o mănăstire din județul Bacău în 1978. Lângă aceasta e așezată o altă fotografie, din același loc, cu Paul Gherasim bătând toaca. Din același an, apare fotografiată și mănăstirea Săraca de ziua morților.


Prin descompunerea mișcării, Ion Grigorescu creează „fotomontaje și benzi-desenate”[5] prin intermediul cărora ironizează și disimulează ideologia vremii. Reușește în aceste moduri construirea unor momente din epoca comunistă, care sunt reconstituite atât printr-o desfășurare cronologică a acțiunii, cât și prin intervenție textuală. Banda din centrul peretelui reprezintă însăși cheia în care au fost prezentate evenimente de tipul defilărilor și discursurilor de la 23 august sau ședințe de la Uniune din acei ani, astfel încât miza sa este Revoluția culturală. Tot pe acest perete, artistul este pozat într-un copac, parodiind în acest mod orice tip de conducere. 

Expoziția artistului Ion Grigorescu nu aduce în prim-plan doar o redifuzare prin intermediul fotografiei a acțiunilor realizate în mai multe etape din creația sa, dar și o reanalizare a unor spații, persoane, evenimente etc. care au încă o oarecare importanță nu doar pentru artist în sine, ci și pentru un privitor interesat.

Bibliografie:
O discuție cu Ion Grigorescu, Hans Ulrich Obrist, Suzanne Pagé, Mircea Cantor, http://idea.ro/revista/?q=ro/node/40&articol=391.
Ileana Pintilie, Acționismul în România în timpul comunismului, Cluj, Ed. Idea, 2000.
Platon, Parmenide, București, Ed. Paideia.



[1] Ileana Pintilie, Acționismul în România în timpul comunismului, Cluj, Ed. Idea, 2000, p. 42; 
[2] Platon, Parmenide, București, Ed. Paideia, p. 44;
[3]O discuție cu Ion Grigorescu, Hans Ulrich Obrist, Suzanne Pagé, Mircea Cantor, http://idea.ro/revista/?q=ro/node/40&articol=391.
[4] Ibidem;
[5] Ileana Pintilie, op. cit., p. 42;



Pensulații fotografice (Autor: Bogdan Pomorișaț)

Cu o profundă conştiinţă a picturii, Ion Grigorescu reuşeşte în lucrările expoziţiei sale, Fotografia în circuitul sangvin, să reitereze acelaşi traseu pe care l-au urmat şi artiştii de la începutul modernităţii. El străpunge barierele tehnice dintre pictură şi fotografie.

Deşi aşa-zisa obiectivitate a fotografiei a fost motivul care a declanşat toate „-ismele” ce aveau să urmeze după ultima parte a secolului XIX, ca urmare a generării unei zădărnicii în faţa pictării realităţii, clişeele rămân pană la urmă realizate de către un fotograf care hotărăşte  momentul declanşării obiectivului. Exact această hotărâre a fotografului răpeşte fotografiei caracterul de obiectivitate deplină. Tocmai această trăsătură este cea evidenţiată de către „pictofotograful” Ion Grigorescu în expoziţia sa.


Cele două direcţii, spre care fotograful de factură pictor se îndreaptă, sunt sinonime cu cele două domenii în care acesta s-a format, ele ajungând să se completeze, să se reîntregească reciproc. El păstrează o relaţie vitală, seminală, sangvină, atât cu fotografia cât şi cu pictura. Astfel, avem de-a face cu picturi fotografice sau cu fotografii picturale într-o mai mică sau mai mare măsură. El va încerca de multe ori să considere hârtia fotografică ca fiind suprafaţa unei pânze, intervenind în diferite feluri asupra ei, chiar şi după developare. În felul acesta, ajunge să schiţeze pe fotografii linii menite să întregească anumite clişee sau să regândească compoziţia fotografiilor, ajungând la cadre extrem de elaborate sau, dimpotrivă, unele care rămân retezate, procedeu specific instantaneului fotografic.

El izbuteşte prin obiectivul aparatului său să îndrume efemerul către etern, capturând pe peliculă diverse episoade, împrejurări, contexte sau locuri prin „subiectivul” personalităţii sale. Respectivele ajung să fie sugerate prin fotografie, şi nu redate. Ele se înlănţuie în cadrul expoziţiei ca un jurnal al artistului, atât unul cotidian, al relatărilor evenimentelor exterioare, cât şi unul interior, al raportărilor artistului la actul creaţiei, la „atitudinea trăirii”. O succesiune de evenimente şi efectele emoţionale ale acestora.


Încărcătura simbolică conferită de către artist fotografiilor este secondată de transpunerea privitorului în ipostaza celui care apasă declanşatorul aparatului. În felul acesta, ajungem să privim cadrele filmate la TV a evenimentelor politice din perioada comunistă iar şi iar şi iar, ca un deja-vú simbolic a unor evenimente diferite ca formă, dar identice ca fond.

Creaţia lui Grigorescu inoculează două concepte extrem de importante pentru domeniul artistic, imaginea şi realitatea, ambele regăsindu-se într-o oarecare doză. Realitatea ajunge o proporţie în lucrările sale, regăsindu-se mai mult sau mai puţin. Ea devine un fel de revelator, care în funcţie de cantitate conferă claritate, sau din contră, obscuritate unei poze. 



Ion Grigorescu la Timișoara (Autor: Simona Popa)


În creuzetul artistic timişorean a poposit, la sfârşitul anului 2013, Grigorescu Ion, unul dintre cei mai renumiţi artişti români contemporani, recunoscut de marile galerii europene.

Pionier al experimentalismului românesc al anilor 60, artist plurivalent, a folosit mijloace de exprimare și tehnici avangardiste atât în pictură și restaurare de biserici, cât mai ales în foto-video. 40 de ani de rătăcire prin deșertul comunist, interiorizat și dezorientat, retras în domiciliul forţat, mocnind la pământ, uneori exploziv și impetuos, dar întotdeauna rebel , nonconformist, renaşte precum Phoenix din propria cenuşă odată cu Revoluţia din 1989, care îl descătuşează. Porneşte nesigur pe el însuşi, dar sigur pe arta sa, conştient de sinceritatea și adevărul creaţiei sale.

Vi se pare o coincidență sau o oprire obligatorie a artistului pe simezele timişorene? Aici a izbucnit revoluţia, aici oamenii au avut curajul sa se exprime chiar sub teroare, aici e locul unde arta lui Ion Grigorescu poate fi pe deplin înţeleasă .

Sala de expoziţie, din beton și sticlă, a fost ideal aleasă, și nu întâmplător, deoarece proprietarul galeriei, un rafinat cunoscător al artei contemporane, a înţeles și apreciat valoarea și mesajul artistului, încercarea sa de a împinge permanent limitele conceptelor artistice.


Absolvent în 1969 a institutului Nicolae Grigorescu, secţia pictură, pictează biserici până în 1983 când, în propriul domiciliu ,experimenteză, lipsit de mijloacele de comunicare cu exteriorul. Îşi caută subzistența și expresia gândirii complete în interiorul nemărginit al eului propriu .Spirit autoexigent și critic, analizează fiinţa și creaţia metafizic și energetic.

Militant și rezistent împotriva tarelor societăţii ceauşiste, publică în revista ,,ARTA,, texte de jurnal din care reiese o detaşare temporală și conceptuală.

După 1990 reia exploziv, cu un nou impuls, introspecţia, deseori mistică, atât prin folosirea unor tehnici de pictură, fotografiere, colaj, amalgamate într-o singură lucrare, dar și temele mistificate pe care le repetă: biserici, comunismul, propriul corp în forma nudă ,viaţa la țară ,religiozitatea.

Tate Gallery Modern și alte galerii, îl apreciază pe Ion Grigorescu ca fiind unul din artiştii contemporani  români de mare valoare, deoarece reprezintă tipologia artistul român care în comunism rămâne artist cu orice preţ, urmărind să îşi exprime şocant nemulţumirea prin intermediul artei sale.


Ion Grigorescu-Fotografia în circuitul sangvin (Autor: Valerica Manuela Păsat)


Expoziția de fotografie aparține renumitului artist Ion Grigorescu și a fost organizată de Galeria Andreiana Mihail în spaţiul de expoziții al City Business Centre, Timișoara.

Ion Grigorescu s-a născut la 15 martie 1945 la București. Mai târziu urmează studiile Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, la secția de pictură, devenind un important artist reprezentant al artei conceptuale, în anii ’60- ’70 fiind un pionier în experimentalismul românesc. El caută răspunsuri în plan metafizic, spiritual, social și cultural. În multele expoziții personale, cât și de grup, atât în țară, cât și peste hotare, primește aprecieri prin premii și distincții, dintre care amintesc doar câteva: 1972- Premiul Tineretului, 1978 și 1989- Premiul Criticilor de Artă, 1993- Premiul André Cădere (Paris), 1998- Premiul revistei Cuvântul.
Expoziții personale recente care utilizează ca medii vizuale pictura, fotografia, performance-ul, filmul și instalația: Back to Back, Galeria Andreiana Mihail, București, împreună cu Ciprian Mureșan; Oedip the Wanderer, Galeria Podnar, Berlin; In The Body Of The Victim 1969-2008, Muzeul de Artă Modernă, Varșovia, iar de grup Le Pont, MAC Musée d’Art Contemporaine, Marsille; Bienala de la Veneția, 2011; Performing Histories (1), MOMA New York; Les Promesses du passé, Centre Pompidou, Paris.
O latură mai puțin cunoscută a artistului este faptul că pictează și restaurează biserici de peste 20 de ani.
Fotografia lui Ion Grigorescu, prin tehnicile inventate și abordarea unor teme neconvenționale, ne dezvăluie o complicitate cu materialele, făcându-le părtașe actului artistic și lăsând o amprentă personală, unică chiar prin titlul expoziției, care asociază substanțele revelatoare pentru fotografie cu sângele uman. Traseul pe care-l urmează sângele prin corpul uman poate fi corelat cu etapele, lucrările și oamenii surprinși de-a lungul timpului de către artist, încadrându-le în fotografii.
Temele sale sunt legate de peisaje, oameni, locuri care ne fac să ne aducem aminte de pictură, prin zone ascunse de pete (obscurul) sau spații cu o multitudine de planuri: Casa cu picture de Sava Henția, 1985 sau Cearceafuri „ca sublimări ale zidului ales pentru pictură, loc pe care se înfiripă imaginația. Imaginea poate fi doar suportul imaginii, e altă ambiguitate fotografică, pentru că fotografia tot vede ceva, pe când pictura (adică obiectul de pânză întinsă pe lemn) poate să nu fie desenat, început”.
Tradiții populare, costume, biserici, drumuri de țară, ochii ca trăsătură de caracter, zidul ca un corp de cetate, corpul uman, toate suntelemente încărcate de simbolism, prezente în lucrările artistului.



Ion Grigorescu-Fotografia în circuitul sangvin (Autor: Coralia Diana Ramneantu)

Ion Grigorescu este un artist greu. Se defineşte el însuşi ca fiind pictor, iar instrumentele lui de lucru - asemeni culorilor şi pensulelor pictorilor - sunt fotografiile sale realizate într-un mod original şi unic.

Fotografiile lui Grigorescu au un blur şi o moliciune voită, care le apropie foarte mult de pictură, acestea fiind realizate ingenios, de multe ori cu instrumente improvizate de artist (lentila fotografica devin o pereche de ochelari cu sticla groasa ai bunicii; hârtia fotografică, fiind de dimensiuni foarte mari, e prelucrată prin tamponare cu buretele direct pe suprafaţa acesteia, astfel încât rămân dâre de substanţă şi suprafeţe care par să lucreze încă). Întregul proces al revelării şi fixării imaginii, al naşterii ei, e la fel de important ca lucrarea finală şi este surprins incredibil de bine şi îngheţat în timp, în cele mai sugestive fotografii ale lui Grigorescu. Aspectul lor este între teatral, absurd şi banal.

În unele fotografii artistul intervine inclusiv cu culoare şi desen peste imaginea originală, creând o scenografie surprinzătoare şi intervenţia lui dând noi valenţe imaginii transfigurate, care de foarte multe ori îi schimbă radical sensul.

Contactul artistului cu hârtia şi cu substanţele fotografice (revelator, fixator) este foarte intim şi organic. Baia de lichide în care este scufundată hârtia se colorează de la lămpile fotografice şi de la substanţele folosite în roşu şi în verde închis. Este o alchimie la care putem asista în timp ce se întâmpla. Este timpul îngheţat şi făcut nemuritor. Este o naştere din sânge şi întuneric şi o luptă a întunericului cu lumina.

Deşi lucrările sale lăsa loc destul pentru interpretare şi ambiguitate, cheia principala de înţelegere a lor este dată chiar de către autor. Fotografiile vin cu câteva comentarii însoţitoare, foarte sugestive, care complotează lucrările. Luciditatea exacerbată şi grija pentru a trasa în mod intenţionat registrul şi orizontul de citire a sensurilor lucrărilor expuse ne duc pe un teren solid şi pun lumina reflectoarelor pe subiectele, temele alese.


Pudoarea este abolită, modestia este abolită şi diplomaţia la fel. Lucrurile sunt spuse pe nume, arătate cu degetul şi strigate în gura mare. Se trec multe praguri şi pictorul fotografiilor îşi îngădui o libertate care ne duce cu gândul la blasfemie. Este aceeaşi libertate pe care şi-au asumat-o toţi artişti pionieri şi fondatorii de noi curente şi stiluri artistice.

Canoanele şi regulile sunt depăşite. Nu mai exista subiecte tabu, ruşine şi nici frica de a împărtăşi o trăire ascunsă. Modul de exprimare tranşant este voit ostentativ şi dă în agresivitate şi chiar perversitate uneori. Este surprins foarte bine misterul, dar şi non-misterul. Este o lume care lasă jos masca prejudecăţile şi exprimarea este la modul imperativ şi irevocabil. Naturalismul şi grotescul sunt surprinse în contrast cu candoarea şi inefabilul, subtilul.


Subiectele sunt  foarte variate, paradoxale ca şi alăturare într-o singură expoziţie unitară, şi merg de la un copac înflorit până la expunerea fară nicio pudoare a orificiului anal al autorului. De la misterul violat şi descoperit omului trecător, privitor al unei clădiri în stadiu de demolare, la demolarea omului în sine – a omului care îndrăzneşte să lupte contra sistemului, oricare ar fi acesta.

Lucrarea de pe afiş este o lucrare manifest şi reprezintă ţăranul, omul simplu, care îndrăzneşte să vorbească şi să facă glume la adresa sistemului oftând cu subînţeles şi înţelegând posibilele consecinţe ale faptelor sale. Acesta e prins şi ridicat pe sus de către oamenii ordinii publice la coborârea din mijlocul de transport în comun. Anihilarea se face în  tăcere şi cu sânge rece. Este irevocabilă şi univocă. Este vocea unei conştiinţe murdare, bolnave şi corupte, a unei societăţi şi lumi bolnave în care trăim. Este mecanismul de manipulare din tăcere, numit frică şi interzis.


Baia de sânge dureroasă şi asemănătoare naşterii este pusă în corespondenţă directă cu procesul revelării în  întuneric a imaginii fotografice pe hârtia fotosensibilă. Fotografia lui Grigorescu nu este deloc o artă facilă. Valenţele grave, sugerate de autor, se contopesc şi se întregesc odată cu turul galeriei. O imagine de ansamblu asupra operei sale (atât de tinereţe cât şi de maturitate) ajută privitorul să închege un verdict de grandios şi insuportabil de greu, privind toată opera lui Grigorescu. Da ar fi să numesc toată opera sa într-un singur cuvânt i-aş spune: revoluţie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu