Dosar Stanislav Cebanenco

Librăria Cartea de Nisip
Timişoara
13 decembrie 2012

Martorul (Autor: Bogdan Pomorişaţ)

Lucrarea de mai sus este un manifest la adresa societăţii umane, a nedreptăţilor, atrocităţilor şi războaielor comise de către aceasta, a rasismului, misoginismului şi intoleranţei religioase şi politice. Avem un personaj asupra căruia artistul îşi răsfrânge atenţia şi convingerile, pentru a-i da viaţă şi a-l face capabil să comunice cu noi, să ne transmită un mesaj puternic încărcat emoţional.

Personajul este o tânără fetiţă de culoare, asupra căreia s-a pus accent doar pe detaliile cele mai grăitoare şi mai importante în transmiterea unui mesaj, adică cele fizionomice, cu excepţia gurii, însă. Restul trăsăturilor sunt sugerate printr-o minuţioasă alăturare de linii, sau prin elementele de drapaj asupra cărora s-a intervenit cu tuş diluat în zeamă de lămâie.

Tânăra negresă are o privire devreme maturizată datorită greutăţilor la care a fost supusă. În ochii fetiţei se poate citi o dură şi directă mustrare adusă la adresa noastră, a privitorilor, ea pare să ne acuze pentru neintervenţia noastră. Ochii sunt principalele ei punţi de comunicare cu noi, de transcedere a cadrului grafic al lucrării, dar constituie totodată şi un mijloc de a conştientiza aspecte mai profunde ale lumii, fetiţa aflându-se până la urmă la vârsta inocenţei, fiind însă umbrită de atrocităţile la care aceasta este martoră.

Cunoaştem cu toţii contextul social din Africa, sau Continentul Negru –  cum este denumit de unii. Acest areal geografic vast a avut o istorie tumultoasă la care, am putea spune că tânăra negresă portretizată de artist, a fost martoră. De la dezrădăcinanta perioadă sclavagistă impusă de Imperiul Britanic, până la Primăvara Arabă care a măcinat ţări precum Tunisia, Libia şi Egipt, toate au fost perioade de o violenţă atroce ce au fost îndreptate către populaţiile continentului african. Fie că vorbim de conflictele cauzate de populaţiile autohtone, cum ar fi ciocnirile dintre membrii comunităţilor Tutsi şi Hutu, ambele aparţinând aceleiaşi ţări, respectiv Rwanda, sau denigrantul Apartheid sudafrican, or răpirea de sclavi, “cauzele” sunt întotdeauna aceleaşi, rasismul, misoginismul, intoleranţa politică şi cea religioasă, anterior amintite.

Revenind la liniile prezente pe suprafaţa lucrării, ele par să amintească de liniile din palmă care, după cum ştim prea bine, pot fi o metodă de desluşire a evenimentelor ce urmează să se desfăşoare. Lipsa gurii, care este înlocuită de aceste linii, ne poate trimite cu gândul la faptul că fetiţa ar putea conştientiza scenariile ce vor avea loc, dar că a fost adusă la tăcere de către o putere asupritoare, acest lucru constituind o aluzie la impunerea cenzurii caracteristică tiranilor.

Liniile în cauză mai îndeplinesc un rol, acela de a ne contura un portret psihologic al tinerei. Linia fiind înzestrată cu mijloace proprii de semnificaţie, putem deduce mai multe aspecte ale acestor caracteristici psihologice. În primul rând, toate liniile sunt subţiri, ceea ce ne dezvăluie atributele de gingăşie şi feminitate. În al doilea rând, toate liniile, fiind curbe, ne sugerează emotivitatea tinerei, puternicul mesaj pe care ea încearcă să ni-l transmită. În al treilea rând, putem observa faptul că ele sunt puternic curbate, trimiţându-ne cu gândul la fremătările şi unduirile unor valuri, aducând astfel la suprafaţă frământarea personajului. În ultimul rând, datorită diferenţelor de grosime a liniilor, putem deduce complexitatea problemei la care suntem acuzaţi că nu intervenim.

Un alt element al lucrării este drapajul care poate fi interpretat, în acord cu practica femeilor musulmane de a-şi acoperi capul, ca lipsă de emancipare a femeilor din statele subdezvoltate, conflictele de ordin social, politic sau religios mai sus amintite transformându-se astfel în abuzuri sexuale la care fetiţa ar fi putut fi supusă.

Lucrarea pe care o vom denumi, în lipsa unui titlu dat de către autor, Martorul ne pune pe gânduri cu privire la moralitatea societăţii umane din prezent. Oare cât vom mai sta “cu mâinile în sân” în timp ce asistăm la evenimentele total lipsite de moralitate şi respect faţă de drepturile omului?


715108 de linii (Autor: Coralia Diana Ramneantu)

Ceea ce frapează la această lucrare este expresia personajului principal. Într-o ţinută elegantă şi pregătit pentru un recital pe care nu o să-l ţina niciodată. Este o muzică surdă a unei figuri androgine a cărei gură este sigilată, nefinalizată şi care ţine în mâini o vioară frântă, fără corzi şi fără cutie de rezonanţă. Degetele sunt crispate, încordate pe instrument, iar expresia este de tristeţe profundă. Poate fi o trimitere şi la Cântăreaţa cheală a lui Ionesco, piesă de teatru absurd.

Este un strigat mut pentru a reînvia muzica interioară, al cuiva incapabil s-o exteriorizeze. Urechile supradimensionate ne duc cu gândul la o suprasensibilitate a auzului, la o ureche muzicală cu auz muzical desăvârşit, condamnată să trăiască în tăcere. Ochii sunt, de asemenea, întorşi către interior şi par inerţi, lipsiţi de iris, sunt ochii unui orb.

Siluetele din fundal, conturate din linii, dar nepersonalizate cu vreun chip-expresie, ne duc cu gândul la auditoriu, la o sala de concert, la publicul unui spectacol care nu va avea loc. Totuşi, protagonistul sta cu spatele la public, închis în propria lui disperare. Nodul în gât, vocea înghiţită, reprimată vorbeşte despre daruri care nu au posibilitatea să iasă la lumina, despre talent înăbuşit, despre ratarea vocaţiei.

Vioara îndreptată către privitor este un strigat mut, absurd de ajutor dar şi o invitaţie fară cuvinte de a desluşi şi scoate din adâncuri, către lumina darurile fiecăruia, de a performa şi de a ne deschide simţurile către noi înşine, dar şi de a ne dărui celorlalţi.

E interesantă textura îmbrăcăminţii care are aspect de lemn, cu meandrele specifice scoarţei copacilor. Lemnul este un vegetal încremenit. Vegetalul - simbol al vieţii organice, al proceselor vitale debordante -  şi-a încremenit funcţia şi a paralizat imposibilitatea de mişcare fizică şi sufletesc-spirituală a violonistului. Tot chipul său e, de asemenea, îmbătrânit, încremenit în nemişcare. Supradimensionarea calotei craniene, vorbeşte, în schimb, despre o activitate de gândire la superlativ, despre o înţelegere de tip superior a tragismului situaţiei şi a imposibilităţii de scăpare.

E o lucrare tristă despre un om legat de mâini şi de picioare pe care nimeni nu-l poate ajuta. E o versiune pesimistă a poveştii personale.