Acasă, în India. Expoziţia de fotografie a Lizei Vicol Günther, CĂRTUREŞTI

Librăria Cărturești
Timișoara
6 decembrie 2014- 6 ianuarie 2015

În perioada 6 decembrie 2014 - 6 ianuarie 2015, la Librăria Cărturești (Mercy nr.7), a putut fi vizitată expoziția Lizei Vicol Günther - “Acasă în India”. A fost, deci, posibil ca India să fie considerată de către privitori un al doilea cămin, prin intermediul călătoriilor pe care fotoreporterul le-a făcut acolo, iar apoi le-a zugrăvit prin lentila aparatului de fotografiat.

Aspectul mitologic îndelung şi felurit descris de-a lungul timpului şi literaturii al ţării respective apare alături de, sau pur şi simplu prin surprinderea vieţii oamenilor simpli, cu care artista a povestit mult şi pe care i-a urmărit atent. Acestui spectator al desfăşurării imagistice de la Cărtureşti i-au rămas în special detalii din Vechiul Delhi, însoţite de metafore ale deşertului Thar, ale relaţiei cu sacrul şi ale liniştii calde, în condiţii fizice de cruntă suferinţă, ce sunt adesea propuse de Liza Vicol Gunther în această expoziţie.

Ceea ce a semnificat în mod special pentru privitorul de faţă a fost călătoria pe străzile şi prin casele zonei Old Delhi, a unuia din oraşele descrise, sau poate de la Jama Masjid până la Templul de Aur din Amritsar, filtrată de instantaneul adolescentului ce mănâncă pepene într-o oază a deşertului Thar, şi cel al femeii care se odihneşte înconjurată de copaci şi de copii, într-un loc al Indiei nu tocmai identificat.

Jama Masjid este un adăpost al veneraţiei islamice ortodoxe; îşi găzduieşte credincioşii, precum şi relicve ale istoriei sacre, cum ar fi un exemplar străvechi al Coranului. Templul din Amritsar, pe de altă parte, este un loc al relaţiei nedoctrinare cu divinitatea, un loc al meditaţiei şi contemplaţiei, unde tot omul se poate întâlni pe sine însuşi (şi) zeu(l), în ceea ce există mai frumos.

Deşertul, în acelaşi fel, a fost dintotdeauna un loc al legăturii cu divinul, prin însăşi sălbăticia şi intransigenţa sa, prin faptul că nu lasă omenescului nici o şansă, alta decât adevărul în stare pură. Îmblânzirea lui cu o felie de pepene (care, cumva, tot din sinea pustiului vine) este mai mult decât liniştitoare, arată salvatoare pe de-a întregul.    

Fotografii care reprezintă vagabonzi dormind pe mijloace de locomoţie improvizate din biciclete, familii între ziduri goale de piatră, uneori chiar alături de animale, poate şi animale cu veleităţi simbolizatoare – ca de pildă o vacă neagră –, străzi înguste şi sărăcăcioase, vegheate «filosofic» de câte un căţel, apar melancolic şi adânc printre studiile de spaţiu ale Lizei Vicol Gunther.

Culorile formează contraste netăioase între cenuşiul sau maroniul rece al pietrei, între răceala zidurilor şi căldura unui roz, bleu sau măsliniu de vegetaţie. Simţirea omenească şi sângele ei se integrează atât de firesc în osatura stranie a unui mediu, a unui univers aproape mineral, ce formează cadrul majorităţii imaginilor.

Zugrăvirea «Templului de aur din Amritsar» oferă o desăvârşită perspectivă oglindită a clădirii, ca o reflectare obiectivată a interiorului fiinţei omeneşti ce îl priveşte, la fel cum dungile alb-albastre din spatele vehiculelor improvizate în The Street Sleepers creează o perspectivizare – relativizare a dramei sărăciei şi tristeţii celor fără adăpost, completată cu detaliile păpuşii goale şi decrepite din Camera cu bebeluş sau cu capra de gips vopsit din strada ce găzduieşte micul grup de adolescenţi zâmbitori, în Old Delhi Troopers with Animals.

  

Comentariul fotoreporterului pentru Femeie odihnindu-se între copaci şi copii este că titlul rămâne la alegerea privitorului (între acesta şi cel de Sărăcie şi durere), poate tocmai pentru a oferi alternativa citirii artei sale într-o variantă salvatoare şi caldă, spre deosebire de cea «realistă» şi împovărătoare. India Lizei Vicol Gunther este cu adevărat un «acasă» şi nu un loc al tăcerii obosite sau tragice… 

Autor: Ioana Tătaru 

sursa foto:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.385542591532321.94472.162588037161112&type=3