Muzeul de Artă
Timișoara
30 noiembrie 2014-25 ianuarie 2015
Chiar din
prima sală a expoziţiei lucrărilor lui Paul Neagu, vizitatorul se întâlneşte cu
o căldură a bronzului perceptibilă ca o substanţă a minţii, o substanţă
interioară ai putea zice. CAP DE STEA – 1993, ALERGĂTORUL PE MUCHIE, PEŞTE
PESTE POARTĂ, HYPHEN (10,5 x 21,5x12,5 ), PEŞTE, DUBLU
HYPHEN ( 14x 25x18 ), toate se completează aşezate în cerc.
Mai apoi, în
conturul unui trup uman alergând, se află o împărăţie de schiţe-cărămizi, vezi structurată o lume care îşi caută, parcă, cuprinsul.
MAN MADE MAN –
serigrafie, creioane colorate şi tuş negru, carioca pe hârtie
Se poate
adăuga o adevărată listă a varietăţii mijloacelor folosite, mijloace oarecum materiale,
fuzionând problematic, într-un fel, cu mijloacele artistice efective, „clasice”
(linii, culori):
·
Cărbune şi tuş, gravură pe hârtie : 9 STAŢIUNI CATALITICE;
·
Folie caşerată pe hârtie : COMPUTERUL UMAN;
·
Baiţ,creion: POM;
·
Hârtie tonată, tuş negru, tuş maro: STAREA RĂSUCIRII;
·
Tuş negru şi tuş corector pe hârtie milimetrică Carison:
UMBRA DE ARGINT;
·
Creion pe hârtie cerată: PICIOR UMAN, 31 CELULE;
·
Cerneală, pix, ulei pe pânză, colaje...
Se pare că
materia râvneşte din străfunduri o spiritualizare, caută o întâlnire cu viaţa
tabloului, că o parte din artist trăieşte în această lume exterioară care i se
oferă alegerii, care respiră, pe undeva, libertatea anilor londonezi.
O altă parte,
mai complexă, s-a circumscris unui Hyphen.
Această
varietate surprinzătoare, expresie a sensibilităţii de excepţie, subliniază
nobleţea creaţiei plastice. Altminteri, dacă e “să credem că
între spirite este o diferenţă tot atât de profundă pe cât lasă produsele lor
să apară”, „că nu se deosebesc între ele decât prin variaţiunile unui fond
comun”, cum scrie Valery în „Introducere la metoda lui Leonardo Da Vinci”,
putem trăi câteva momente în Renaştere. O
secundă de încredere în impresia vie de asemănare între panourile exprimând
traiectoria căutării unui sens pentru cele deja vii în spiritul artistului, sau
a unei ordini şi însemnările lui Da Vinci, şi timpul devine o punte. În ARTA
CELOR 3 LUMI-1981, creion, creioane colorate, tuş
negru pe hârtie, e găzduit (sau îngăduit) cuvântul, dar parcă precum o nouă pâlpâire
de căutare, deşi aduce minunat de multă lumină. Înţelegem că ne aflăm faţă în
faţă cu o lume a distinctului, apoi
cu alta a instinctului şi cu o a
treia a extinctului, fiecare sub câte
un semn: dreptunghiul, triunghiul şi respectiv cercul. Înţelegem aspiraţia
spiralată spre o fericire terminativă,
durerea subminării artei, alienarea, tehnologia regresivă şi regăsim, într-o diagonală dinamică, HYPHEN-ul. Aflăm despre o nestructurată lume, despre o necunoscută putere,
despre o nouă, totală şi cosmică libertate. Ne ancorăm în extaz ca într-o cheie a sinelui infinit, din nou în trei coordonate ale artistului
român: moarte, suflet, transcendent.
În lumea
instinctuală, cea a timpului, Paul Neagu plasează intuiţia, spontaneitatea şi
simţirea. Ai spune, anumite valori. Dacă o forţă tainică, existentă şi în
TORNADĂ-UN CÂNTEC AL INTERFERENŢELOR, 2001; INTERSECŢII, 1979; ANTROPOMORFĂ, 1976; 10 UNGHIURI DREPTE, IRIS,
nu s-ar impune mai puternic, ca o forţă
misterioasă a întregului, a unităţii vieţii.
Izgonit prin
liniştea armonioasă a tabloului I LOVE YOU, timpul dă târcoale unui semn
asemenea unei yota ebraice, despre care Isus a spus că nici măcar ea, cea mai
neînsemnată din alfabet, nu va rămâne fără împlinire. De aceea, poate, şi variaţiunile
lui HYPHEN.
Autor: Cristiana Vințan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu