Se afișează postările cu eticheta arta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arta. Afișați toate postările

luni, 10 februarie 2014

Silvia Moldovan. Trup cu peşti

Galeria Triade
Timișoara
29 ianuarie - 25 martie 2014

Galeria Triade găzduieşte în perioada 29 ianuarie - 25 martie 2014 expoziţia personală, intitulată generic “Trup cu peşti”, a artistei Silvia Moldovan. Expoziţia aduce în atenţia vizitatorilor o serie de lucrări cu tematică ecologică, după cum susţine însăși artista.

Trebuie să admit faptul că mesajul este unul absolut discret, autentic, fără minimum de efort, de exagerări sau metamorfozări. Fiinţăm într-o lume a excesului,  de orice natură ar fi el, iar în această lume decadentă nu mai suntem susceptibili de adevăratele valori. Tablourile artistei inspiră o tristeţe metafizică,  fiind o reculegere profundă asupra destinului uman şi a pericolului de extincţie, nu doar a peştilor, ci şi a întregii omeniri. Se consolidează, prin urmare, relaţia de cauzalitate dintre omul, ca substanţă raţională, şi acţiunile – implicit  consecinţele – acestuia  raportate  la lumea exterioară.


Silvia Moldovan reuşeşte prin lucrările sale o abordare binară: pe de o parte, prin limbajul plastic structurat conceptual, pe de altă parte prin fixarea unui corp eterogen, care desemnează o involuţie. Ideea se conturează prin participarea efectivă a artistului în procesul creator, astfel corpul său devine model de explorare, prin care se identifică simbolic întreaga umanitate şi, în acelaşi timp, este un apel de revoltă la adresa unui “public hipercivilizat”.



Cromatica tablourilor este prevalentă de non-culori şi creează o atmosferă apăsătoare, morbidă, aş putea spune. Contrastul alb-negru, dintre care negrul domină, relevă ideea unui spaţiu captat de propriile limite, în care lumina, siguranţa, armonia (albul) sunt încorporate până la disoluţia completă. Doar petele de culoare roşu şi albastru, regăsite în fundalul celor două lucrări, îndrăznesc asupra unei posibile resurecţii. Griul este o constantă, acedia şi monotonia lumii contemporane.


Sigur că de perspective alarmante nu ducem lipsă, suntem zilnic suprasaturaţi de aceste imagini înfricoşătoare şi dezgustătoare şi, totuşi,  suntem tot mai puţin preocupaţi de problema în sine. În ceea ce priveşte responsabilitatea morală am pierdut considerabil, contează doar modul în care vom reacţiona la această schimbare majoră care ne vizează direct.

Ce facem în această situaţie? Oare suntem noi soluţia sau omenirea e irecuperabilă?
“Trup cu peşti” este expoziţia ce fundamentează noi idei în conştientul individual, idei care se vor transfigurate în intenţii şi acţiuni. 

Autor: Eugenia Papanaga
Foto: Elena Popescu

joi, 2 ianuarie 2014

Dosar Hans Mattis-Teutsch

Muzeul de Artă Timişoara
8 noiembrie 2013 -1 decembrie 2013

Mattis Teutsch – artist original sau imitator? (Autor: Simona Popa)

Intru în sălile albe aparent întortocheate ale Galeriei de la parterul Muzeului de Artă, Timişoara. Pentru prima dată Muzeele Braşov, Arad, Sf.Gheorghe și Muzeul Crișurilor expun la Timişoara marea colecţie retrospectivă Hans Mattis Teutsch. Mă uimește la o prima vedere puterea exponatelor, toate și fiecare în parte de cea mai bună calitate, extrem de bine alese. Știam despre artist că e născut la Braşov, la sfârşitul secolului XIX, 1884, că e renumit și colecţionat în Germania, Ungaria, în România însă, mai puţin. Oare de ce? M-am hotărât să îl studiez.
Pictor, gravor și sculptor, avangardist al început de secol XX, Hans Mattis Teutsch a studiat și lucrat la Braşov, Budapesta, München, Paris, Berlin și Bucureşti. Aceste peregrinări, dar şi peisajele şi trăirile transilvănene, iar mai apoi ororile războiului şi constructivismul rus l-au modelat ca artist.
 Expresionist prin excelenţă, a trecut de la fauvism, secesionism, abstracţionism la constructivism. Prin apartenența la grupările Der Blaue Reiter (München), Der Sturm (Berlin), Ma(Budapesta),A bis Z(Köln), Artiştii Plastici Transilvaneni, Sebastian Hann Verein, a fost în contact cu lucrurile lui Wassily Kandinsky (Der Blaue Reiter), Brâncuși (Salonul oficial Bucureşti), Archipenko şi Chagall (Der Sturm) şi ne putem întreba cât de originale sunt ideile și formele de expresie ale lui Mattis Teutsch, deoarece, la umbra acestor uriaşi ai artei de început de secol XX este aproape imposibil să fii și să rămâi original. Pentru a răspunde acestei întrebări, voi analiza câteva lucrări ale lui Hans Mattis Teutsch, lucrări reprezentative pentru diferitele perioade.
 Între 1917-1923 a pictat peisaje, compoziţii, și flori sufletești, toate în stil  expresionist, apropiindu-se de abstracţionismul lui Kandinski și formele brâncuşiene. Formele amintesc de păsări  măiastre dinamizate prin alăturarea galbenului, verdelui, movului și roşului (flori sufleteşti), portocaliului  fierbinte, potențat  prin violet și verde, și copaci unduitori, verzi sau mov care străjuiesc pământul precum oamenii. Privindu-le, simţi arşiţa verii, sau bucuria sufletească, geneza primăverii, sau înserarea. Simţi de asemenea înrudirea cu Paul Klee (Der Sturm),Victor Brauner, Maxy, Rippl Ronai, Perlrott Csaba-Vilmos şi alți mari artişti cu care a expus împreună, cu toţii fiind receptori și distribuitori ai spiritului - Zeitgeist-  începutului de secol XX.
În grafică, după unii critici, Mattis Teutsch ,,atinge o concentrare și o abstractizare a formelor mai avansată decât în cazul picturilor şi sculpturilor create în urma acestor mici desene,,. Gravurile sale, cca 170 gravuri în linoleum și lemn, au rolul de a permite artistului să sintetizeze şi să experimenteze.(noţiunile de baza le-a însuşit la Şcoala Naţională Regala de Arte și Meserii din Budapesta).
 Sculptura lui Mattis Teutsch a fost firul care a unit întreaga sa activitate, a evoluat odată cu stilul său, dar totodată a rămas unică și tributară Art Nouveau-ului şi Art Deco-ului începutului de secol, dar și artei egiptene, din  lemn, negru sau pictat, din aluminiu, teracotă sau gips. În 1931 la Potsdam, a scris lucrarea de teoria artei ,,Ideologia artei. Stabilitate și Activitate în Creaţie,,  în care îşi expune crezul artistic și experiența acumulată.  ,,Țelul meu este să creez prin mijloace picturale şi plastice, opere abstracte care prin destinul lor artistic pot duce o viaţă de sine stătătoare, dizolvate în stări sufleteşti pure. Realizez în principal compoziţii în care punctul de plecare este omul, omul în vibraţia sa sufletească”.(...) Construcţia lucrărilor constă în mişcări ritmice, colorate prin contraste reci, calde, luminoase, puncte de linişte, mişcări concentrice și excentrice care se armonizează cu un anume scop.
În anii expansiunii fasciste până după război, capacitatea creativă a lui Mattis Teutsch a avut mult de suferit, activitatea lui aproape că a încetat. Apoi, o scurta perioada, crede în Omul nou, eroic, măreţ, cordial și conştient, pregătit pentru acţiune. A încercat să ,,accentueze esenţialul,, în spirit constructiv-realist, până când în 1950-53 i se interzice să expună.
 Sper că am reuşit să dovedesc prin această mică lucrare, originalitatea ,unicitatea și deosebita valoare internaţională și naţională a artistului Hans Mattis Teutsch, şi voi aduce în sprijinul argumentelor mele însăşi mărturia marelui artist: ,,N-am avut de fapt etape.Nici maeştri.Sunt un copil al secolului XX, iar ca artist am privit de la început dintr-o perspectivă fermă ceea ce se întâmplă în jur și păşesc pe drumul meu consecvent, în linie dreaptă(...). Eu nu iau ca dominantă fenomenele, ci însuşi Omul”.

Hans Mattis-Teutsch sau emoţia creatoare a avangardei (Autor: Elena Popescu, Foto: Elena Popescu)

Expoziţia Hans Mattis-Teutsch - Un avangardist transilvănean. Colecţia muzeului de Artă Braşov reprezintă exemplul perfect de colaborare intermuzeală şi parteneriat concretizat prin rezultatul unei bune cooperări dintre Muzeul de Artă Timişoara şi Muzeul de Artă Braşov. Organizatorii au contribuit la realizarea acestui proiect de expoziţie punând la dispoziţia publicului în intervalul 8 noiembrie - 1 decembrie 2013, în premieră pentru Timişoara, 46 de lucrări de pictură, grafică şi sculptură ale artistului avangardist.



Lucrările expuse sunt elocvente din punct de vedere stilistic, fiind realizate în deplină sincronizare cu mişcarea avangardistă la care Mattis-Teutsch participă activ.
În cadrul vernisajului, care a avut loc în data de 8 noiembrie 2013, au luat cuvântul Marcela Oprescu, muzeograf MArt, Bartha Árpád, directorul Muzeului de Artă Braşov şi Radu Popică, curatorul expoziţiei.
Creaţia lui Mattis-Teutsch se situează la confluenţa dintre mişcarea berlineză  Der Blaue Reiter şi Der Sturm, arta maghiară şi avangarda românească, fiind revendicat de toate cele trei spaţii culturale. El tinde spre o artă "pur sufletească care să fie numai mişcare şi culoare", o artă organică, care să se împotrivească chiar naturii, fără niciun sprijin exterior.

Expoziţia punctează momente importante din creaţia artistului, prin originalitatea abstractizării  şi demersul teoretic creator. În picturile şi desenele lui Mattis-Teutsch au fost eliminate formele naturale prin reducere şi simplificare, locul lor fiind luat de forme abstracte geometrice.

Omul, în viziunea lui Mattis-Teutsch, apare ca şi figură stilizată, el este redus la o figură geometrică, devine omul ideal sau omul sintetic, aşa cum l-a denumit el. Prin reprezentarea omului nou, Mattis-Teutsch se reîntoarce la reprezentarea figurativă,  reuşind în câteva linii să imortalizeze trăsăturile interioare şi exterioare ale subiectului său. Ciclul definit ca "expresionism muzical", Florile sufleteşti (Compoziţie XX) alternează ritmic prin structurarea liniilor  verticale şi orizontale pe care le animă  prin muzica de fond.

Gradaţiile ritmice de inspiraţie Jugenstill, exaltarea culorilor şi formelor prin abstractizare lirică converg la un demers creator original, contribuind prin propria viziune "pură şi de sine stătătoare", la crearea esenţei  artei avangardiste.
Mattis-Teutsch nu caută culoarea sau forma, ci trăieşte emoţia pură, "(...) din formele naturale el crează forme artistice abstracte, care nu devin simboluri ale obiectelor, ci mijloace expresive ale emoţiilor".