joi, 8 martie 2018

Cosmotic. Expoziție multimedia – Livia Mateiaș

Galeriei Pygmalion
Timișoara
29 noiembrie-13 decembrie 2017

autor:Ioana Terheș

Pe final de toamnă, odată cu lăsarea serii, artista Livia Mateiaș te întâmpină în pragul Galeriei Pygmalion cu al ei „Cosmotic”, cu a ei expoziție multimedia de o profunzime aparte.
Artist vizual cu puterea de a ne aduce „printre stele”, aceasta provoacă privitorul la un dialog intim, pornind de la zona de interiorizare, de căutare de sine, întrucât omul este o ființă ce se caracterizează prin apartenența la două lumi, o ființă a cărei esență nu poate să fie cuprinsă în întregime în lumea naturală, transcendându -se ca ființă empirică și manifestând o libertate a căror rădăcini nu pot fi deduse din această lume. Omul este o frontieră. O fiinţă dublă care are puterea de a marca limita între două lumi. Dincoace de el, e creaţia materială, dincolo, misterul.
În lucrările expuse în cadrul „Cosmotic”, se regăsesc două modalități de abordare în ceea ce privește tehnica în care au fost realizate. Astfel, în cele două încăperi ale Galeriei Pygmalion, regăsim armonios amplasate picturi și lucrări digitale.
Voit sau involuntar, artista pune din nou accentul pe dualitatea omului, prezentându-i acestuia în același timp atât lucrări materiale, cât și „senzoriale” – lucrări ce trec astfel în spatele unui zid de sticlă, reamintind de frontieră.
Universul artistic propus de către Livia Mateiaș, este un univers abstract, propunând imagini ce contribuie la cercetarea sinelui, a celui din spatele carcasei de oase și carne.
„Cosmotic este un termen echivalent universului interior, Cosmotic este totul și nimic, un univers evanescent, infinit și etern. Este asemeni fumului emanat de bețigașul parfumat, nu are un plan, nu urmărește coordonate și nu se ghidează după un traseu bine definit, este aspațial și atemporal. Cu toate acestea spontaneitatea, frumusețea și parfumul lui umplu spațiul, transcend timpul și creează armonie. Cosmotic este universul interior care emană lumină.” (Livia Mateiaș).
Astfel, lucrările ei, de o certă însemnătate umanistă, se dezvoltă treptat, umplând spațiul asemeni bețigașului parfumat. Nu au o formă stabilită, o cromatică fixă și cu atât mai puțin o materialitate comună. Totuși, au un punct comun, oferind liniștea și confortul indispensabil întâlnirii cu sinele.
Vom regăsi în spațiul expozițional al Galeriei Pygmaion, două lucrări ce poartă de asemenea numele expoziției, „Cosmotic”, prima fiind o pictura pe pânză, iar a doua , un triptic video, punându-se mare accent pe universul interior, făcându-și apariția ideea de „Eu, Tu, Noi”.
Pentru realizarea lucrărilor de artă plastică, artista nu se rezumă doar la pânză, care în fond este de la sine un material cald, sensibil, ea își duce căutarea mai departe, realizând colaje, zone de relief sau sfere, care toate (alături și de creațiile digitale) prin cromatica și forma avută, compun un dialog senzorial impresionant.
Din punctul meu de vedere, afișarea tuturor lucrărilor sub această formă este un deosebit act de curaj al acesteia, având la bază o cercetare și o descoperire a sinelui, aceasta expunându-se văzului și înțelesului oricărei ființe umane, suficient de curajoase încât să accepte mai apoi provocarea de a căuta în profunzimea sufletului lor răspunsurile proprii.
 Expoziția „Cosmotic” este o adevărată căutare a cunoașterii de sine, atât de primordială, căci ființa umană nu este doar o parte a Universului, ființa umană nu se rezumă doar la Calea Lactee, spre exemplu, ea este un întreg Univers. Iar cel mai fascinant lucru, este faptul că răspunsurile se află în noi, în fața noastră prin planetele, petele pline de culoare și vibrație oferite cu generozitate de către Livia Mateiaș.




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu